Şi-a ascuns banii în borcan pe raftul de dulceaţă şi zacuscă, dar hoţii tot i-au dibuit ascunzătoarea

0
246

Un bătrân de 83 de ani din comuna ieşeană Ruginoasa a rămas fără banii pe care îi strângea de ceva vreme pentru zile negre. Vorbim de suma de 3300 lei pe care o ascundea într-o anexă a casei.

 

Mai exact într-un borcan, pe care îl aşezase pe un raft, între altele în care se aflau zacuscă şi dulceaţă. Furtul s-ar fi produs în noaptea de 24 spre 25 decembrie 2013, arată newspascani.com.

În prima zi de Crăciun bătrânul a mers în anexă, iar când s-a uitat pe raft a văzut că dispăruse borcanul cu bani. Alarmat omul a ieşit şi a cerut ajutor unor vecini. A sunat ulterior la 112 şi a anunţat ce a păţit.

O echipă operativă s-a deplasat la faţa locului pentru a preleva probe şi a deschide o anchetă.

 

(Sursa: newspascani.com)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments