Specialiştii fac predicţii sumbre despre Schumacher: ar putea fi menţinut în comă pentru tot restul vieţii

0
89

Fostul pilot de Formula 1 Michael Schumacher ar putea fi menţinut în comă indusă pentru tot restul vieţii, sugerează specialiştii neurochirurgi consultaţi de publicaţia germană Focus.
 

”Vorbim despre o chestiune de viaţă şi de moarte. Teoretic, o comă indusă poate fi menţinută o viaţă întreagă. Nu ar dăuna creierului”, a declarat dr. Andreas Ziegler, de la Universitatea Clinică de Neurochirurgie din Oldenburg.

 

Schumacher este în comă indusă de pe 29 decembrie 2013, când a avut loc accidentul de schi. De obicei, pacienţii sunt scoşi din comă indusă după 1-2 săptămâni. ”Poate au fost complicaţii. Nu ar trebui să facem speculaţii. Rănile pe creier sunt printre cele mai complicate răni pe care le poate suferi corpul uman. Nu se pot face predicţii cu privire la perioada în care o persoană îşi poate reveni din comă sau la eventualele complicaţii”, a mai spus dr. Ziegler.

La rândul său, profesorul Gereon Fink din Koln, expert neurolog, crede că starea de sănătate a lui Michael Schumacher este mai gravă decât s-a crezut iniţial. ”Dacă rănile sunt atât de grave încât i-ar putea dăuna (n.r. atunci când ar fi scos din comă), atunci este ţinut în continuare în comă indusă. În funcţie de zona unde au loc sângerările craniene, Schumacher poate paraliza, poate avea dificultăţi de vorbire sau tulburări de personalitate”, a declarat Fink.

După accidentul lui Michael Schumacher, piloţilor de Formula 1 aflaţi încă în activitate li s-a interzis să schieze sau să conducă motociclete.

Sursa: gandul

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments