Traficul prin sensul giratoriu în jurul "Zidului Morţii" de pe DN 17 a fost deschis. Cum arată acum drumul – FOTO

0
389

Traficul prin sensul giratoriu de pe DN 17, din jurul pilonului care susţine un pod al şoselei de centură a municipiului Suceava, numit şi „Zidul Morţii” întrucât acolo s-au produs mai multe accidente, a fost deschis, iar în zonă benzile de circulaţie sunt semnalizate prin separatoare.
 

Începând de sâmbătă, traficul prin sensul giratoriu a fost deschis, dar fără a se asigura posibilitatea întoarcerii de pe un sens pe altul al DN 17.

În sensul giratoriu au fost construite două insule triunghiulare cu parapeţi din plastic, care separă cele două sensuri de mers de pe DN17, spre Gura Humorului şi spre municipiul Suceava.

Prefectul de Suceava, Florin Sinescu, a declarat, duminică, pentru corespondentul MEDIAFAX că toată semnalizarea rutieră a fost refăcută conform noilor condiţii de circulaţie, fiind realizate benzi rezonatoare dinspre municipiul Suceava, marcajul orizontal şi au fost montate indicatoare desemnalizare verticală.

 

Restricţiile de viteză impuse în această zona sunt în cascadă de la 70 de kilometri la oră, 50 de kilometri la oră, la 30 de kilometri la oră, specific unui şantier în lucru.

Sinescu a mai spus că în cursul săptămânii viitoare va fi instalat un indicator rutier de tip consolă, transversal faţă de axul drumului, la o distanţă de aproximativ 250 de metri de intersecţie, pe direcţia Gura Humorului – Suceava, care le va furniza informaţii rutiere participanţilor la trafic.

 

Serviciul Rutier al Poliţiei Judeţene Suceava va monitoriza zona şi va dirija şi supraveghea circulaţia, mai ales în condiţii de vizibilitate redusă, cât şi pe timpul nopţii.

La implementarea noilor condiţii de circulaţie în această zonă au fost prezenţi preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin-Ioan Nechifor, prefectul de Suceava, Florin Sinescu, şeful Poliţiei Suceava, Daniel Ilisei, şi Cristian Huţanuşeful Secţiei de Drumuri Naţionale Suceava.

 

Autorităţile judeţene au cerut, marţi, companiei care execută lucrările la şoseaua de centură a municipiului Suceava să deschidă traficul prin sensul giratoriu de pe DN 17, din jurul pilonului care susţine un pod al şoselei de centură.

Aproximativ cinci sute de persoane au participat, în urmă cu zece zile, la un marş pe DN 17 până la pilonul care susţine un pod al şoselei ocolitoare a Sucevei, numit „Zidul Morţii”, pentru a atenţiona autorităţile să adopte măsuri pentru evitarea producerii de noi accidente mortale.

Acţiunea s-a desfăşurat la o săptămână de la accidentul în care un tânăr de 21 de ani din comuna suceveană Todireşti a murit după ce a intrat cu maşina în pilonul podului de pe şoseaua de centură a municipiului Suceava, poliţiştii stabilind că acesta nu a adaptat viteza la condiţiile de ceaţă densă şi mâzgă de pe carosabil.

În noiembrie 2012, un camion încărcat cu lemne a intrat, tot în condiţii de ceaţă densă, în acelaşi pilon, iar cele trei persoane aflate în cabină, între care un copil, şi-au pierdut viaţa.

În zona în care au avut loc accidentele a fost realizat un nod rutier cu un sens giratoriu pe sub şoseaua de centură, care subtraversează, practic, drumul naţional pe două viaducte unite prin pilonul construit în mijlocul DN17. Sub centură, în jurul pilonului se circulă acum în sens giratoriu, după ce mai mult de un an şoferii au fost nevoiţi să ocolească pilonul uriaş printr-o singură parte, printr-o curbă.

Şoseaua de centură a Sucevei, în lungime de 12,43 kilometri, este în construcţie din 2008 şi ar fi trebuit finalizată în vara anului 2012. Termenul de finalizare a lucrărilor a fost depăşit din cauza lipsei finanţării sau a expropierilor.

 

Sursa: mediafax.ro

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments