Ucigașul atletului ieșean Ștefan Pavel a fost trimis în judecată

0
72

Procurorii ieşeni au finalizat ancheta în care a fost cercetat decesul fostului atlet de performanţă ieşean Ştefan Pavel. Potrivit rechizitoriului, sportivul l-ar fi scuipat pe ieşeanul Vasilică Baciu, cel care l-a lovit cu pumnul înainte ca Pavel să cadă cu capul de pavaj.

 

Anchetatorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi l-au pus sub acuzare pe Vasilică Baciu, de 30 de ani, pentru comiterea infracţiunii de lovituri cauzatoare de moarte. Potrivit rechizitoriului, acesta ar fi consumat băuturi alcoolice înainte de a-l lovi pe atlet.

Conform documentului citat, în noaptea de 21 septembrie 2013, în jurul miezului nopţii, Baciu s-a întâlnit cu alţi cinci prieteni în clubul Skin din Iaşi acolo unde au consumat vodcă până la 3.00. Ulterior, bărbaţii au plecat înspre clubul Artemis de pe strada Cuza Vodă din oraş. În jurul orei 4.30, Baciu s-a întâlnit cu Ştefan Pavel, cu care, potrivit procurorilor, se cunoştea din copilărie.

„Cel mai probabil pe fondul consumului de alcool între inculpat şi victimă a izbucnit o ceartă, victima scuipându-l pe Baciu. Pentru a preîntâmpina o altercaţie agentul de pază i-a despărţit pe cei doi”, a precizat Carmina Pascal, procuror-şef al Parchetului de pe lângă Tribunal pentru Adevărul.

După ce Ştefan Pavel a ieşit din local, Baciu l-ar fi lovit în zona picioarelor în timp ce fostul atlet l-ar fi îmbrâncit. Atunci, inculpatul l-a lovit puternic pe Pavel cu pumnul acesta căzând cu capul de pavaj şi rămânând inconştient. Lovitura a fost atât de puternică încât agresorul a căzut şi el din cauza ricoşeului.

La scurt timp, se mai arată în rechizitoriu, Baciu s-ar fi îndreptat înspre victimă pentru a-i acorda primul ajutor în timp ce martorii au sunat la 112. Ştefan Pavel a ajuns în comă la Spitalul de Neurochirurgie şi a decedat pe 4 octombrie.

În timpul audierilor, Vasilică Baciu a recunoscut comiterea faptei. El va fi judecat în stare de libertate de Tribunalul Iaşi.

Ştefan Pavel avea 26 de ani şi a fost campion naţional la atletism şi medaliat cu bronz la campionatele europene.

 

(Sursa: adevarul.ro)

0 0 votes
Article Rating


Articolul precedentCe nu face MAMA pentru ca puiul ei să iasă campion! Campanie pentru JO de la Soci
Articolul următorElevii nu au mai venit la cursuri pentru că ȘCOALA A ARS DIN TEMELII
Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments