Angajamentul preşedintelui american Barack Obama de a reforma operaţiunile de colectare a datelor telefonice este „un pas în direcţia cea bună”, dar Uniunea Europeană aşteaptă realizarea unor acţiuni în acest sens, a declarat vineri vicepreşedintele Comisiei Europene, Viviane Reding.
„Comisia Europeană a cerut, în noiembrie, să fie puse în aplicare acţiuni pentru restabilirea încredererii. Declaraţiile preşedintelui Obama reprezintă un pas în direcţia cea bună”, a comentat Reding.
„Sunt încurajată de faptul că cetăţenii care nu sunt americani vor putea beneficia de protecţie împotriva spionajului, însă aştept să văd concretizarea acestor angajamente cu legi”, a adăugat ea.
„Vrem o protecţie a datelor”, a insistat vicepreşedintele Comisiei Europene.
Obama a recunoscut vineri că sunt necesare „bariere adecvate” pentru programul de colectare a datelor telefonice pus în aplicare de Agenţia Naţională de Securitate (NSA).
„Cred în necesitatea unei noi abordări. Este motivul pentru care am ordonat o perioadă de tranziţie care va conduce la oprirea Secţiunii 215” din Patriot Act, ansamblu de legi în domeniul securităţii, adoptate în urma atentatelor de la 11 septembrie, a afirmat preşedintele american.
Amploarea acestui program dezvăluit de fostul consultant NSA Edward Snowden, refugiat în Rusia, a afectat grav relaţiile dintre Washington şi câţiva dintre aliaţii săi europeni.
(Sursa: mediafax.ro)