Teroare aseară în suburbia Gâștești din municipiul Pașcani. Un adolescent de 14 ani a fost bătut crunt de un grup de tineri din localitate în timp ce se întorcea acasă de la cimitir, unde a aprins o lumânare la mormântul bunicilor săi. Tânărul a reuşit să ajungă la vecini, plin de sânge, strigând după ajutor.
Agresiunea s-a petrecut în jurul orelor 18.00. Băiatul s-a dus la cimitir să aprindă o lumânare pentru rudele moarte, iar în drum spre casă s-a întâlnit cu un grup de băieţi care au început să-l lovească cu pumnii şi picioarele.
Bătăuşii l-au lăsat în pace într-un final într-o baltă de sânge. Cu ultimele puteri, adolescentul a reuşit să meargă până la vecini şi să strige după ajutor, arată newspascani.ro.
O femeie a sunat de urgenţă la ambulanţă, care a sosit la faţa locului şi l-a transportat la spital. Poliţiştii fac cercetări pentru a stabili cine sunt agresorii şi care sunt motivele pentru care s-a recurs la astfel de gesturi.
(Sursa: newspascani.ro)