Universitatea Tehnică evacuează cârciumile din Tudor. Restaurantele vechi din Iaşi, închise suspect de repede

0
513

Toţi cârciumarii din complexul studenţesc „Tudor Vladimirescu” tremură în această perioadă. Este vorba de toți cei care au închiriat spaţiile pentru activitate de la Universitatea Tehnică „Gh. Asachi” (UTI). Administratorii campusului le-au pus gând rău patronilor care nu se află cu plata chiriilor la zi, iar surse din interiorul universităţii spun că spaţiile urmează să fie golite pentru a face loc altor clienți.

 

Executat pentru 10.000 euro

Pentru că înregistrase datorii la UTI de 40 de mii de lei, societatea Pizzeria Zanolli SRL a fost evacuată în vara anului trecut din spaţiul situat la parterul căminului T14. Măsura a fost luată chiar dacă patronul localului a invocat faptul că avea un contract de închiriere valabil până la finalul lunii decembrie a anului trecut. În spațiul în cauză a funcţionat timp de aproape 14 ani restaurantul Camelot. Pe lângă măsura evacuării, în urmă cu câteva zile reprezentanţii UTI au acţionat în instanţă societatea, pentru a recupera debitul. Mai mult chiar, surse din cadrul UTI susțin că șefii Universității ar fi dispuși să vândă o parte din bunurile societății datornice pentru a recupera din bani. „Într-adevăr, i-am dat în judecată. Trebuie să recuperăm datoria. Pentru alte informaţii, faceţi o cerere în scris”, a declarat Bogdan Budeanu, director Direcţia Servicii Studenţeşti din cadrul UTI.

 

Bogdan Budeanu este hotărât să-i dea afară pe rău-platnici

 

Fosta firmă a naşei lui Cristian Adomniţei

Până în urmă cu câţiva ani, societatea Pizzeria Zanolli SRL a fost deţinută Adrian şi Bianca Nela Pavel, cuplul de naşi ce l-a cununat pe liberalul Cristian Adomniţei, actualul preşedinte al Consiliului Local. Ulterior, firma a fost vândută lui Gabriel Hurjui. Acesta, împreună cu un amic asociat, a încercat să dezvolte afacerea cu restaurantul din Tudor. Contactaţi telefonic, noii proprietari ai firmei au refuzat să ofere detalii legate de evacuarea din campusul Tudor Vladimirescu. Măsura luată de UTI a fost însă drastică: restaurantul este închis iar ușile de acces au fost sigilate.

 

Urmează Berlin Doner Kebab

Un alt local din Tudor care riscă să fie închis în perioada imediat următoare este Berlin Doner Kebab. Situat la stradă, în faţa căminului T17, localul oferă produse fast-food cu specific arăbesc iar motivul pentru care a intrat în vizorul șefilor de la UTI este același ca în cazul Camelot. Administratorii firmei au restanțe la plata chiriei, dar deocamdată sunt păsuiţi pentru că datoriile nu au ajuns la scadența acceptată de UTI de 60 de zile. Culmea este că pentru localul de doar câţiva metri pătraţi, patronii Berlin Doner Kebab au investit circa 30 de mii de euro.

 

 

Restaurantul Camelot a fost închis iar ușile sunt sigilate de șefii de la UTI

 

Scutiți de chirie dacă închid

Conform aceloraşi surse din cadrul UTI, contractele de închiriere conțin anumite clauze care îi lasă pe administratorii localurilor la dispoziția conducerii Universității. Mai exact, chiriaşii au posibilitatea de a nu plăti pe perioada vacanţelor, când vadul este ca şi inexistent. Scutirea de la plata chiriei este, însă condiționată de închiderea activității. Perioada de vară, însă, poate aduce profituri din funcționarea teraselor și, de aceea, cei mai mulți patroni vor să profite și rămân cu localurile deschise. „Aşa este. Pe perioada vacanţelor, chiriile nu sunt percepute. Numai că, pentru asta, sunt obligaţi să închidă. Gestionarul vine şi sigilează spaţiul și abia atunci sunt scutiți”, a mai spus Budeanu. 

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments