Președintele Traian Băsescu a vorbit, joi, în cadrul unei conferințe de presă, despre o eroare făcută la articolul 140 din Codul de procedură penală prin care, spune șeful statului, se lasă statul fără mijloace de identificare a fraudelor.
Băsescu a spus că își asumă promulgarea Codului de procedură penală, precum și eroarea de a nu fi înțeles sensul articolului 140 și îi cere premierului Ponta să adopte o Ordonanță de Urgență care să asigure un cadru legislativ care să permită instrumentarea cauzelor penale prin mijloacele de probațiune premergătoare urmăririi penale.
”Referirea mea este la articolul 140, care vizează utilizarea mijloacelor tehnice înainte de punerea sub urmărire penală a unei persoane. Eu îmi asum promulgarea Codului de procedură penală pentru că asta este responsabilitatea președintelui. În același timp, îmi asum eroarea de a nu fi înțeles sensul articolului 140 din acest Cod. Asta nu înseamnă că el nu trebuie corectat. Pe 15 octombrie, noaptea s-a elaborat o OU pe care Ponta a aprobat-o pe 16 octombrie, în ședința de Guvern, pentru a rezolva problemele de interese din ASF. La fel să rezolve și problema Codului de procedură penală”, a declarat președintele Băsescu.
Acesta a avertizat că, fără adoptarea de Guvern a unei OUG înainte de intrarea în vigoare a Codurilor, statul rămâne fără mijloace de identificare și prevenire a fraudelor.
Băsescu i-a cerut public premierului Victor Ponta să corecteze această eroare.
„Îmi asum că nu am înțeles în 2010 conținutul articolului, dar asta nu-l scutește pe domnul Ponta, care a primit toate semnalele, că trebuiesc aduse unele modificări. Mai mult, o Ordonanță este necesară pentru a da modul unitar de interpretare a perioadei de tranziție dintre coduri. Dacă premierul nu își asumă emiterea unei OUG care să corecteze neajunsurile articolului 140, este emblema corupției. Dacă nu face urgent modificările la articolul 140, el devine scutul oamenilor corupți și primul responsabil că nu a acționat când putea. Îi cer public să corecteze această eroare”, a conchis Băsescu.
(Sursa: b1.ro)