Oficialii companiei Lear Corporation au furnizat detalii despre sucursala construită la marginea Iaşului, în cadrul Parcului Industrial „Solo”.
Muncitorii ieşeni angajaţi de producătorul american Lear Corporation vor intra în pâine efectiv cel târziu din luna aprilie a acestui an. Oficialiii companiei, unul dintre cei mai mari producători americani de scaune auto şi sisteme de distribuţie electrică, au precizat că, până la sfârşitul anului 2014, vor fi angajaţi în jur de 700 de oameni la sucursala de la marginea Iaşului, construită în cadrul Parcului Industrial „Solo” din comuna Leţcani.
În urmă cu o săptămână, a avut loc un târg de joburi organizat de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Iaşi special pentru Lear Corporation. Compania americană a anunţat că va angaja 300 de muncitori în prima fază, care vor fi şcoliţi până la deschiderea oficială.
În plus, odată cu extinderea producţiei, la fabrica din Iaşi vor fi angajaţi în total în jur de 1.500 de oameni. Analiştii economici consideră venirea companiei americane la Iaşi ca un posibil semn de reviriment al industriei textile locale, grav afectată de criză în ultimii ani.
Practic, la Iaşi ar urma să fie produse huse pentru scaune, care vor ajunge în automobilele fabricate de către toţi „jucătorii” importanţi ai pieţei auto din Europa.
În fabrica de la Leţcani, întinsă pe o suprafaţă de 12.000 de metri pătraţi vor lucra cu predilecţie textilişti cu experienţă, dar oficialii companiei s-au angajat să şcolească inclusiv oameni dispuşi la o reorientare profesională.
„Produsele companiei sunt proiectate şi fabricate de o echipă de 115.000 de angajaţi în 36 de ţări din toată lumea. Avem contracte cu toţi marii producători de automobile din lume, dar produsele de la Iaşi sunt destinate strict companiilor europene. Inaugurarea oficială a fabricii de la Iaşi este programată să aibă loc în lunile martie/aprilie 2014″, a precizat Ana Isabel Castilla, ofiţer de presă al Lear Corporation.
(Sursa: adevarul.ro)