10 semne care îți sugerează că ar trebui să îţi dai demisia

0
77

 

Nu toate slujbele sunt vise din copilărie îndeplinite. Unele sunt temporare, altele sunt doar etape care trebuie parcurse pentru a avansa. La un moment dat, recompensele nu mai merită efortul depus şi e cazul să îţi dai demisia şi să mergi mai departe.
 

 

Iată cum ştii însă că e timpul să îţi părăseşti locul de muncă:

 

Ai încetat să mai înveţi lucruri noi

Dacă îţi îmbunătăţeşti aptitudinile, dar ai început să te plictiseşti pentru că nu deprinzi altele noi, s-ar putea să te găseşti într-un punct mort. E unul dintre semnele importante că ar trebui să îţi dai demisia.

 

Aptitudinile tale nu sunt valorificate
Când munca devine aşa o rutină încât ai putea să o faci şi cu ochii închişi, e timpul să te întrebi dacă nu cumva eşti supracalificat. Într-o astfel de situaţie e indicat să te interesezi dacă există oportunităţi de creştere în cadrul companiei sau instituţiei pentru care lucrezi, iar dacă nu există, probabil că ar fi timpul să te îndrepţi în altă direcţie.

 

Îţi urăşti slujba
Unele locuri de muncă sunt doar etape care trebuie parcurse în drumul către slujba de vis, în timp ce altele pot să fie pur şi simplu nepotrivite pentru tine. O metodă eficientă de a face diferenţa între cele două este să te gândeşti dacă ai fi mulţumit cu slujba pe care o are şeful şefului tău. Dacă nu, ar trebui să-ţi dai demisia.

 

Nu te regăseşti în cultura organizaţională a companiei
A fi angajat înseamnă a fi parte a unei echipe, iar dacă după şase luni simţi că nu te-ai integrat, probabil că nu te regăseşti în cultura organizaţională a companiei. Poate e mai bine să cauţi un mediu de lucru care se potriveşte mai bine cu valorile şi personalitatea ta. 

 

 Ai un şef îngrozitor
Fie că e arogant, îşi hărţuieşte sau îşi terorizează angajaţii, sau pur şi simplu nu e potrivit să conducă o echipă, un şef nepotrivit te poate determina să îţi urăşti slujba. Dacă neplăcerile pe care le provoacă ajung să îţi afecteze productivitatea sau te fac să te simţi nefericit, e timpul să îţi cauţi alţi loc de muncă.

 

Compania se află într-o spirală descendentă
Dacă observi că instituţia sau compania pentru care lucrezi se află într-o perioadă delicată din punct de vedere financiar, sau dacă departamentul sau postul tău ar putea să fie ameninţat de o fuziune sau o achiziţie iminentă, poate că ar fi să te orientezi către alt loc de muncă din timp. Nu are rost să te scufunzi odată cu nava. 

 

Stresul şi anxietatea îţi afectează sănătatea
Dacă pierzi sau câştigi în greutate, aparent fără motiv, dacă ai dureri frecvente, atacuri de panică, sau treci printr-o stare prelungită de melancolie, e un semn că problemele de la locul de muncă îţi afectează sănătatea. Ar trebui să îţi schimbi slujba până când efectele nu devin serioase. 

 

Relaţiile personale au de suferit din cauza slujbei
Orele suplimentare şi statul frecvent peste program pot avea recompense importante, atât financiare cât şi profesionale. Însă când te îndepărtezi de familie şi de prieteni din cauza slujbei, e timpul să analizezi dacă recompensele merită costurile.

 

Sarcinile tale s-au înmulţit, dar salariul nu a crescut
Uneori, acest lucru se datorează reducerilor de personal, dar în cele mai multe cazuri, conducerea încearcă să profite de angajaţi. Oricare ar fi situaţia, cel mai indicat este să începi să îţi cauţi o slujbă care să îţi ofere recompensele pe care le meriţi.

 

Ţi-e groază să înfrunţi ziua
Dacă te trezeşti dimineaţa şi te îngrozeşte gândul la ziua care urmează, cel mai probabil ai o problemă la locul de muncă. Încearcă să o identifici şi să o discuţi cu angajatorul sau, dacă nu se poate rezolva, renunţă. Viaţa e prea scurtă ca să-ţi pierzi timpul în locuri care îţi displac.

 

 

 

(Sursa: gandul.info)

 

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments