Update
Cei 12 elevi au fost transferaţi de la Unitatea de Primiri Urgenţe din Târgu Frumos, care ţine de Spitalul Sfântul Spiridon, cu ambulanţa, la Secţia de Boli Infecţioase din Iaşi.
„12 copii cu vârste cuprinse între 11 şi 14 ani au ajuns la compartimentul de primiri urgenţe prezentând semnele unei toxiinfecţii alimentare: cefalee, vărsături şi dureri abdominale. Au fost preluaţi de ambulanţă şi transferaţi la Spitalul de Boli infecţioase cu suspiciunea care urmează a fi verificată de toxiinfecţie alimentară. Toţi erau stabili şi nu prezentau, hemodinamic, urgenţe medicale”, a declarat pentru Ziarul de Iași dr. Gabriel Perianu, medic primar la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iaşi.
Update. Cornurile sunt expirate
La şcoală a fost declanşată o anchetă derulată de poliţişti şi inspectori DSP. S-a constatat că laptele era în termen, data de valabilitate fiind până în luna iunie. În schimb, cornurile au expirat în weekend. „Produsele au venit la sfârşitul săptămânii trecute şi nu ne-am data seama că expiră pe 22 februarie”, a declarat Vasile Aştefanei, primarul din Valea Oilor.
12 copii de la şcoala din Valea Oilor, comuna ieșeană Bălţaţi, s-au intoxicat şi s-a solicitat intervenţia medicilor. Ei au mâncat laptele şi cornul pe care le-au primit astăzi la şcoală şi au fost aduşi de urgență la spitalele din Iaşi și Târgu Frumos.
De la Valea Oilor vor fi preluaţi 12 copii care se simt rău după ce au consumat micul dejun periculos. „Am redirecţionat două Ambulanţe de la Târgu Frumos. În total, vor fi aduşi 12 copii la spital”, a declarat pentru Ziarul de Iași Luminiţa Bodran, şefa Serviciului de Ambulanţă Iaşi.
Copiii vor fi aduşi mai întâi la spitalul din Târgu Frumos, iar cazurile mai grave vor ajunge la Spitalul de Boli Infecţioase Iași.
Reprezentanții școlii spun că laptele a fost asigurat de firma Dorna, iar cornurile au fost furnizate de firma Vel Pitar. Se presupune că produsele alimentare consumate de copii au fost expirate. Urmează să se stabilească dacă laptele şi cornul au fost furnizate deja expirate sau dacă au fost ţinute la şcoală mai mult timp.
(Sursa: ziaruldeiasi.ro)