După ce a la începutul anului a anunţat că anunţul său privind căsătoria cu starleta porno Brett Rossi, pe care el l-a făcut pe Twitter, este o „glumă”, acum Charlie Sheen a confirmat oficial că s-a logodit cu ea, în timpul vacanţei de Valentine’s Day, în Hawaii.
Atât actorul, cât şi logodnica sa au declarat presei americane că vestea este cât se poate de reală. De altfel controversata logodnă a fost confirmată, pentru revista People, şi de purtătorul de cuvânt al actorului, Jeff Ballard.
Potrivit Daily Mail, Charlie Sheen a cerut-o, sâmbătă, în căsătorie pe Brett Rossi, iar ea a acceptat. Starleta porno 24 de ani, iar el 48 de ani.
La începutul lunii ianuarie, Charlie Sheen a publicat pe platforma Twitter un anunţ potrivit căruia s-a căsătorit cu iubita sa actuală, Brett Rossi, în Reykjavík, unde şi-au petrecut vacanţa, dar câteva zile mai târziu a spus că „fericita veste” a fost o glumă.
El a explicat că a vrut doar să îşi enerveze cea de-a doua soţie, actriţa Denise Richards. Charlie Sheen are la activ trei divorţuri.