Stările de proastă dispoziţie provocate în mare măsură şi de schimbările hormonale pot fi ţinute sub control prin evitarea excesului de zahăr şi mai multe ore de somn, printre altele.
Schimbările hormonale care duc implicit la schimbări ale stării de spirit sunt influenţate de cele mai multe ori de comportamente nesănătoase care favorizează producerea unor substanţe asociate stărilor de anxietate, de stres, dar şi de lipsa de somn.
Aceste schimbări pot fi însă ţinute sub control, scrie WomensHealth Magazine, care a întocmit o listă de sfaturi menite să le ajute pe femei să se simtă mai bine.
Excesul de mâncare cu mult zahăr este direct legat de creşterea în greutate ceea ce duce la o anumită rezistenţă a organismului la insulină, hormon care controlează circulaţia zahărului în fluxul sanguin, asigurând energia de care au nevoie celulele. De aceea, specialiştii recomandă un consum moderat de dulciuri.
În mod normal, nivelul hormonului „de stres” cortizol scade noaptea, ceea ce te ajută să te relaxezi şi să dormi. Anxietatea şi stările tensionate din a doua parte a zilei indică un nivel prea ridicat de cortizol, ceea ce poate duce la un somn mai puţin odihnitor.
Practic, este un cerc vicios. Lipsa de somn măreşte nivelul de cortizol care măreşte nivelul zahărului din sânge pentru o perioadă, după care acestea se prăbuşeşte ceea ce duce la o stare de stres şi o poftă de mâncare nesănătoasă. Acest cerc vicios poate fi evitat prin prelungirea orelor de somn.
Somnul este important şi pentru reglarea hormonului numit leptină. Leptina reglează rezervele de ţesut adipos din organism. Un somn agitat poate face ca organismul să nu producă suficientă leptină, ceea ce înseamnă că a doua zi te vei trezi cu o poftă de mâncare mai mare.
Ultima cană de cafea ar trebui băută înainte de ora 15, recomandă specialiştii care atrag atenţia că principalul efect al cafeinei este mărirea nivelului de cortizol care te face mai anxios şi care îngreunează somnul.
Fără exerciţii fizice regulate, organismul nu va produce o cantitate optimă de endorfină. Aceasta sunt responsabile atât pentru starea de bine, cât şi pentru buna funcţionare a sistemului imunitar.
O scădere bruscă în greutate, pe fondul unui regim extrem sau a unor sesiuni intense de exerciţii fizice duce la scăderea hormonilor de estrogen, ceea ce poate duce la alterarea echilibrului intern al organismului.
(Sursa: gandul.info)