După mai bine de trei decenii împreună, SOŢII NICHITA AU DECIS SĂ SE DESPARTĂ. Primarul Iaşului confirmă

0
62

Anunţ surprinzător, apărut sâmbătă în media locală. Primarul Iaşului divoţează.

 

După 33 de ani de căsătorie, social-democratul Gheorghe Nichita şi soţia sa, Florentina, au hotărât să se despartă. Cei doi au luat decizia de comun acord, după ce au discutat cu cele două fiice pe care le au împreună, arată Ziarul de Iaşi.

 

Informaţia circula de ceva vreme în cercul de apropiaţi al celor doi, dar nu a putut fi confirmată până acum. Se pare că oficializarea acestei decizii va fi făcută zilele următoare.

Ziarul de Iaşi l-a contactat, vineri, pe primar şi i-a cerut un punct de vedere. Primarul a admis că se va despărţi de soţie, de comun acord.

„Este o întrebare dură şi dificilă, la care nu aş fi dorit să răspund astăzi. Dar poate că e mai bine că mi-o adresaţi dumneavoastră. În mod normal, viaţa privată a familiei mele nu ar trebui să fie subiect de presă. Răspunsul este „Din nefericire, da”. Şi o spun cu un amestec de regret şi speranţă. Regret pentru partea care, aş putea spune, mi se datorează din această decizie, şi mă refer aici la faptul că nu am fost întotdeauna poate suficient de atent şi de aplecat asupra comunicării din cadrul familiei, mai ales în ultimii ani, când copiii au crescut şi mi s-a părut că totul merge de la sine, aşa că m-am dedicat integral muncii susţinute atât în administraţie, cât şi în politica”, a declarat primarul Gheorghe Nichita.

Gheorghe Nichita este considerat unul dintre cei mai importanţi lideri ai PSD din zona Moldovei, filiala judeţeană a partidului fiind una dintre cele mai puternice din ţară. Nu cu mult timp în urmă, unul dintre oamenii săi de încredere din partid şi din Primărie, viceprimarul Mihai Chirica, a divorţat şi el pentru a doua oară.

 

(Sursa: ziaruldeiasi.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments