Europa iese din recesiune. România va avea o creştere economică de 2,5% în 2015, bazată pe exporturi

0
69

 

Aşteptările consumatorilor privind starea economiei şi veniturile au crescut în aproape toate ţările din Uniunea Europeană, ambele fiind mai ridicate la sfârşitul lui 2013 decât în anul precedent, arată un studiu GfK.
 

Comisia Europeană (CE) preconizează o creştere economică pentru statele Uniunii Europene de 1,4 procente în 2014 şi de 1,9 procente în 2015. Pentru 2013 prognoza este cea a unei creşteri economice zero per ansamblul statelor UE

În ceea ce priveşte România, studiul menţionează că FMI anticipează, pentru anii care urmează, o creştere cuprinsă între 2,5 procente (2015) şi 3,5 procente (2018), susţinută în special de exporturi. În plus, CE anticipează „o redresare semnificativă atât în ceea ce priveşte consumul privat, cât şi cheltuielile guvernamentale”.

 

Diferenţe majore între diferitele state membre ale UE

Ţările baltice, respectiv Estonia, Letonia şi Lituania, anticipează rate de creştere cuprinse între 3 procente şi 4 procente. Experţii din Bruxelles preconizează că anul acesta performanţele economice ale ţărilor UE aflate în centrul crizei, cum ar fi Grecia, Italia, Portugalia şi Spania, vor înregistra doar uşoare îmbunătăţiri. Ciprul şi Slovenia vor trebui chiar să aştepte încă un an pentru ca economiile lor să înregistreze din nou rate de creştere.

Deşi consolidarea bugetelor şi reformele structurale au pus bazele redresării, rata şomajului nu va scădea imediat.

„Este adevărat că valoarea producţiei şi a comenzilor preluate a crescut pentru a patra oară consecutiv în octombrie, însă rata de redresare continuă să fie foarte lentă. Ratele slabe de creştere a producţiei şi comenzilor preluate sunt prea mici pentru a determina societăţile comerciale să angajeze personal suplimentar”, se arată în studiu GfK. CE nu anticipează o scădere accentuată a şomajului nici în Europa, şi nici în zona euro. Rata şomajului în cele 18 ţări din zona euro va continua probabil să rămână la fel de ridicată în 2014 ca şi în anul anterior, situându-se la 12,2 procente. Comisia Europeană anticipează o uşoară scădere, respectiv 11,8 procente, pentru 2015.

Aşteptările privind veniturile au înregistrat o tendinţă pozitivă. „Valoarea medie pentru decembrie 2012 era de -51 puncte. În martie şi iunie 2013, valoarea se ridicase la -42,6 puncte, şi respectiv -40 puncte. Acest indicator a înregistrat de asemenea o creştere considerabilă, de 23 puncte, în septembrie 2013, când valoarea medie se situa la -17 puncte. În decembrie 2013, valoarea crescuse din nou uşor, ajungând la -12 puncte”, mai arată studiul GfK.

Evoluţia dorinţei de cumpărare nu a fost la fel de semnificativă, însă, pe de altă parte, nici valorile medii ale acesteia nu au fost la fel de scăzute. La nivel de Europa, indicatorul se situa la -33 puncte în decembrie 2012, respectiv la -28,3 puncte în martie 2013. În iunie indicatorul se schimbase prea puţin (-28 puncte), însă, în trimestrul trei, acesta înregistra o îmbunătăţire notabilă, de 14 puncte, ajungând la -14 puncte. Indicatorul se îmbunătăţise şi mai mult în decembrie, înregistrând la finele anului o valoare de -10 puncte.

 

România: exporturile puternice stau la baza creşterii

În ce priveşte România, studiul, care a urmărit evoluţia din ultimul trimestru din 2013, arată că „economia este din nou în creştere în România”. „Cu toate că în 2012 PIB a crescut cu numai 0,7 faţă de anul precedent, creşterea a fost de 1,8 procente în prima jumătate a lui 2013, fiind şi mai ridicată în al treilea trimestru, respectiv de 4,1 procente. Pentru 2013 în ansamblu, se preconizează o creştere de peste două procente, tendinţa fiind ascendentă”, relevă analiza citată. 

FMI anticipează, pentru anii care urmează, o creştere cuprinsă între 2,5 procente (2015) şi 3,5 procente (2018).  Previziunea are la bază în primul rând cererea ridicată pentru produse româneşti pe piaţa externă. În perioada ianuarie – septembrie 2013, exporturile au crescut cu aproape 9 procente comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent.

Analiza arată că industria auto este căutată în special în afara graniţelor României. Creşterea de 0,3 procente înregistrată în consumul privat a fost slabă comparativ cu anul precedent. Însă, în previziunea sa de toamnă privind anul în curs şi anul care urmează, CE anticipează o redresare semnificativă atât în ceea ce priveşte consumul privat, cât şi cheltuielile guvernamentale.

Studiul GfK a fost efectuat în 14 ţări europene.

 

 

(Sursa: gandul.info)

 

0 0 votes
Article Rating


Articolul precedentCroaţia şi Serbia se acuză reciproc de genocid
Articolul următorSmartphone-urile şi tabletele, jucării mai populare decât păpuşile şi maşinuţele
Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments