Expoziție de trenulețe și cursuri de modelism feroviar, la Palas Mall

0
98

Pasionaţii de modelism feroviar, copiii sau cei care doresc să admire un veritabil orăşel în miniatură sunt invitaţi la Palas. Clubul de modelism feroviar „Tram and Train”, din cadrul Asociaţiei „Prietenii Tramvaiului” Iaşi, a amenajat la parterul Palas Mall (intrarea dinspre Subway), o dioramă de dimensiuni impresionante, un ansamblu compus din trenuleţele, tramvaie, căsuţe, gări şi alte elemente arhitecturale, care îi încântă deopotrivă pe cei mici şi pe cei mari. Intrarea este liberă, programul de funcţionare al trenuleţelor fiind: vineri, între orele 16.00 – 20.00, iar sâmbătă şi duminică, între orele 14.00 – 20.00.

 

Membrii asociaţiei au început lucrul la macheta expusă în Palas Mall în 2010, iar munca pasionată la detaliile care redau diferite aspecte urbane, peisagistică şi activităţi continuă şi în prezent. În aceşti ani, „prietenii tramvaielor” au îmbinat şi au creat exponatele spectaculoasei diorame: circa 35 de metri de cale ferată, cinci garnituri de tren, peste 100 de copăcei, gări, depouri, zone urbane şi diverse peisaje. Trenuleţele opresc în gări, dintre care una este copie fidelă a celei din Nicolina, parcurg zone montane şi păduri, tuneluri, zone de triaj, depouri şi multe altele.

 

 

Începând de luni, 24 februarie 2014, toţi cei cu vârsta de peste 10 ani, care doresc să afle din secretele modelismului feroviar, pot participa la atelierele organizate de Asociaţia „Prietenii Tramvaiului”. Cursurile vor avea loc de luni până vineri, între orele 18.00 – 20.00. Înscrierile se pot face la Centrele Info Palas Mall şi pe pagina de Facebook a Asociaţiei „Prietenii Tramvaielor”.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments