Angajaţi ai metroului din Londra au intrat, începând de marţi, ora locală 21.00 (23.00, ora României), într-o grevă de 48 de ore, organizată în semn de protest faţă de desfiinţarea a sute de posturi.
Zeci de staţii de metrou vor rămâne închise în perioada grevei, în principal pe Central Line, care traversează centrul capitalei britanice de la vest la est.
Pentru a minimaliza perturbările de trafic, autorităţile au luat decizia de a pune la dispoziţia călătorilor încă aproximativ o sută de autobuze.
Două sindicate – Rail, Maritime and Transport union (RMT) şi Transport Salaried Staffs Association (TSSA) – se află la originea acestei acţiuni sociale, organizate în semn de protest faţă de închiderea mai multor ghişee.
În cazul în care părţile nu vor ajunge la o soluţie, o altă grevă de 48 de ore este prevăzută pentru săptămâna viitoare.
Aproximativ trei milioane de călători beneficiază în fiecare zi de serviciile metroului din Londra.
Sursa: mediafax.ro