Fostul președinte al României Ion Iliescu declarat a că „răzmerița” din Ucraina împiedică ajungerea la o soluție pașnică și a afirmat că și România ar fi putut aluneca pe această pantă după Revoluție, dacă nu ar fi existat înțelepciune și dialog. El a adăugat că protestele din Piața Universității puteau fi „fermentul unei mișcări anarhice”.
„O asemenea răzmeriţă stopează eforturile de comunicare şi dialog. E o ţară mare, cu probleme pe care le-am avut şi încă le mai avem şi noi. Factorul politic e slab, lipsa dialogului politic cu toate componentele socio-politice. Noi am trecut prin asemenea timpuri, dar am trecut peste ele. Viaţă politică era mult mai animată la noi. Erau vreo 300 de partide la începutul anilor ’90”, a declarat Ion Iliescu pentru Ziare.com.
„Amintiţi-vă de CPUN, care a creat un cadru organizat de dezbatere, a fost un moment care a adunat toate tendinţele, era un forum în care oamenii puteau să se exprime. A fost un asemenea climat şi dialog, precum şi componente de înţelepciune din partea tuturor partidelor. Asta ar fi important şi pentru Ucraina”, a adăugat fostul președinte al României.
Ion Iliescu a mai spus că, în lipsa acestui dialog, protestele din Piaţa Universităţii din 1990 sau venirea minerilor ar fi putut aduce haos în România.
„Vă amintiţi ce atmosfera era. Piaţa Universităţii risca să se transforme într-un ferment al unei mişcări anarhice sau am avut venirea minerilor veniţi să protesteze împotriva promotorilor Pieţei Universităţii. Noi am ales calea dialogului. După alegeri am avut câteva momente fierbinţi de asemenea”, a mai spus Iliescu.
În România, protestele din Piaţa Universităţii din 1990 erau îndreptate chiar împotriva sa. După o intervenţie brutală a forţelor de ordine împotriva celor câteva sute de oameni care mai erau acolo, s-a ajuns la violente în Bucureşti. În cele din urmă, mişcarea din Piaţa Universităţii a fost zdrobită de mineri din Valea Jiului chemaţi în ajutor chiar de Ion Iliescu, pe atunci preşedinte ales al României, notează sursa citată.
(Sursa: digi24.ro)