Românii sărbătoresc pe 24 februarie Dragobetele, sărbătoarea autohtonă a iubirii. În mitologia populară românească, Dragobete este descris ca fiind un tânăr frumos, voinic şi bun, fiu al Babei Dochia şi simbol al fertilităţii şi al renaşterii naturii.
Dragobete mai poartă şi numele de „Logodnicul păsărilor”, „Cap de primăvară”, „Năvalnicul” sau „Granguru” în legendele autohtone.
Atât originile denumirii de Dragobete, dar şi perioada în care aceasta a fost celebrată pentru prima oară în ţara noastră sunt controversate în rândul specialiştilor. Unii susţin că Dragobetele a început să se sărbătorească în România în urmă cu circa 180 de ani, în timp ce alţii sunt de părere că Dragobete era zeul dac al iubirii, echivalent al lui Cupidon din mitologia romană sau a lui Eros din cea grecească.
Atunci când vine vorba despre originea denumirii de Dragobete, unii etimologi consideră că aceasta ar proveni din derivarea cuvântului „drag-dragul”, cu temă slavă, în timp ce alţii sunt de părere că ar proveni de la „dragu-bete”, „-bete” fiind un sufix folosit în Oltenia cu sensul de adunare, mulţime.
Există şi specialişti care consideră că denumirea de Dragobete îşi are originile în sărbătoarea „Aflarea capului Sfântului Ioan Botezătorul” care în limba slavă poartă numele de „Glavo-Obretenia” şi este serbată pe data de 23 februarie. Ei spun că românii ar fi adoptat-o în timp ca „Vobritenia”, „Rogobete”, „Bragovete” şi „Bragovete”, pentru a ajunge în final la Dragobete.
Tradiţii de Dragobete în România
Una dintre tradiţiile de Dragobete era aceea ca fetele tinere care voiau să afle cum arăta „ursitul” lor trebuiau să pună sub pernă busuioc sfinţit.
Un alt obicei de Dragobete era acela ca fetele să pornească în goană spre sat, iar băieţii să le urmeze. Cei care reuşeau să îşi prindă din urmă alesele puteau să le sărute în văzul lumii. Sărutul reprezenta legământul lor de dragoste pentru întregul an. De la acest obicei provine şi zicala „Dragobetele sărută fetele”.
Tot de Dragobete fetele tinere, necăsătorite, adunau zăpada netopită pe care o foloseau apoi în descântece de iubire crezând că ar avea proprietăţi magice. Cu apa provenită de la zăpada adunată de Dragobete unele dintre ele se clăteau pe faţă pentru a deveni mai atrăgătoare.
De Dragobete nu se muncea în gospodărie, se putea face doar curăţenie, aceasta fiind considerată aducătoare de spor şi de prosperitate.
(Sursa: gandul.info)