Mii de manifestanţi au protestat la Paris faţă de căsătoria între persoane de acelaşi sex

0
51

 

 

Mii de opozanţi ai căsătoriei între persoane de acelaşi sex, apărători ai familiei tradiţionale, au manifestat duminică, la Paris, în cadrul unei noi demostraţii de renaştere a conservatorismului francez.
 

Mii de manifestanţi au început să defileze în cursul după-amiezii, în centrul Parisului, în cadrul unei acţiuni de mobilizare „pentru familie şi copil”.

„Hollande, legea ta nu o vrem!”, a scandat mulţimea, alcătuită, în principal, din catolici tradiţionalişti, dar şi din musulmani conservatori.

După o săptămână de la o manifestaţie împotriva preşedintelui francez Francois Hollande care a degenerat în ciocniri, soldându-se cu 19 poliţişti răniţi şi 226 de persoane reţinute, ministrul francez de Interne Manuel Valls a avertizat că nu va tolera „nicio tulburare” din partea manifestanţilor.

Doisprezece activişti de extremă dreapta au fost arestaţi în timp ce se pregăteau să se alăture manifestanţilor.

Numeroşi francezi conservatori s-au mobilizat deja în noiembrie 2012 împotriva căsătoriei între persoane de acelaşi sex şi se tem, de asemenea, de permiterea procreării medicale asistate pentru cuplurile formate din persoane de sex feminin, dar şi de legalizarea mamelor surogat.

Guvernul socialist francez nu prevede legiferarea vreunuia dintre proiectele enumerate, însă acestea generează numeroase discuţii în Franţa.

 

Sursa: mediafax.ro

 

 

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments