Mitsubishi ar putea deveni primul producător japonez de armament care să aprovizioneze un program global de înarmare, în condiţiile în care se află într-o etapă avansată de negocieri pentru furnizarea de componente pentru avioanele F-35 ale armatei britanice, scrie Reuters.
Divizia de industrie grea de la Mitsubishi, care a produs faimosul avion Zero din Al Doilea Război Mondial, a câştigat deja un contract de peste 620 de milioane de dolari pentru asamblarea a 42 de avioane F-35, comandate de armata japoneză.
Încheierea unui contract de furnizare de piese pentru Lockheed Martin F-35 ar putea însemna începutul exporturilor globale de armament ale Japoniei, în contextul în care prim-ministrul Shinzo Abe doreşte să se bazeze mai mult pe producţia internă, din cauza creşterii tensiunilor regionale cu China.
Contractul actual al Mitsubishi cu statul japonez obligă compania să finalizeze primul avion F-35 pentru armata niponă până în 2017.
Prim-ministrul japonez a aprobat cel mai mare buget pentru apărare din ultimele două decenii pentru a îmbunătăţii industria de armament.
Prioritatea oficialilor japonezi pentru apărare este de a construi o uzină Mitsubishi la Nagoya, pentru a putea asambla avioanele F-35 direct în Japonia, susţin surse apropiate situatiei, citate de Reuters.
Sursa: zf.ro