Revin fantomele celei mai teribile și mai mediatizate crime din Iași. Ucigașul Larisei, eliberat din închisoare și internat într-un centru de reeducare

0
1047

Judecătorii ieşeni au decis sâmbătă, 1 februarie, să dispună eliberarea lui Robert Ciobanu din Penitenciarul Iaşi. Tânărul este acuzat că a ucis-o, în 2005, pe Larisa Chelaru (7 ani), cazul ducând la schimbarea unei legi privind dispariţia minorilor şi la destituirea mai multor şefi din Poliţia ieşeană.

 

Astfel, Robert Ciobanu, care era închis din decembrie 2005, urmează să părăsească puşcăria şi să fie internat într-un centru de reeducare. Perioada măsurii educative în cazul lui Robert este de 15 ani, însă din această perioadă i se va scade timpul petrecut deja în puşcărie (începând cu decembrie 2005).

Reprezentanţii Penitenciarului Iaşi au precizat că Robert Ciobanu va părăsi închisoarea în momentul în care judecătorii vor înainta sentinţa. Ulterior, tânărul va fi transferat într-un centru de reeducare. Cel mai probabil, Ciobanu urmează a fi cazat în centrul de la Târgu Ocna întrucât la Iaşi nu există unităţi de acest tip.

Judecătorii au pus în aplicare legea mai favorabilă dispunând eliberarea din penitenciar a lui Robert Ciobanu în baza noului Cod de Procedură Penală, intrat în vigoare de la 1 februarie, arată Adevărul.

Cazul „Larisa” este una din cele mai mari mostre de neputință oferite vreodată de sistemul judiciar din România. Dispărută de acasă pe 18 octombrie 2005, Larisa Chelaru a fost descoperită fără suflare două luni mai târziu din cauza cercetărilor făcute cu picioarele de poliţiştii care s-au ocupat de caz. Anchetă în sine a produs mai multe victime decât criminalul Robert Ciobanu. Un prim suspect, al cărui nume a fost oferit pe surse de către poliţişti, s-a sinucis după ce a aflat de la televizor că este bănuit de uciderea Larisei Chelaru. Oamenii legii îi asociaseră numele cu crima pentru simplul fapt că dispăruse de acasă în aceeaşi zi cu Larisa, iar prietenii săi îl auziseră vorbind despre o fetiţă. Bărbatul era taximetrist şi se afla internat la Spitalul Socola când a decis să-şi pună capăt zilelor.

Lupta pentru dreptate şi răzbunare, dar şi lipsa de comunicare a autorităţilor l-au băgat în pământ şi pe Constantin Chelaru, tatăl Larisei, care s-a sinucis în timpul procesului lui Robert Ciobanu. A recurs la acest gest imediat după ce a apărut ipoteza că ucigaşului fiicei sale să îi fie redusă pedeapsa. Nu a fost aşa pentru că judecătorii l-au condamnat în cele din urmă pe Robert Ciobanu la 20 de ani de închisoare. El a recunoscut în timpul anchetei fapta pe care a comis-o şi a declarat că o regreta. Părinţii lui Robert au rămas fără apartamentul din Lunca Cetăţuii după ce locuinţă a fost scoasă la licitaţie. Asta pentru a fi acoperite daunele morale de 125.000 de lei, stabilite de instanţă în favoare rudelor Larisei. Şeful Poliţiei de la acea vreme, Gheorghe Plai, a fost destituit din funcţie din cauza anchetei în dosarul „Larisa”. Mai mulţi subalterni care s-au ocupat de caz au fost de asemenea sancţionaţi, amintește Adevărul.

Potrivit reglementărilor noului cod penal, “măsura educativă a internării într-un centru de detenţie constă în internarea minorului într-o instituţie specializată în recuperarea minorilor, cu regim de pază şi supraveghere, unde va urma programe intensive de reintegrare socială, precum şi programe de pregătire şcolară şi formare profesională potrivit aptitudinilor sale”.

Măsura internării poate fi prelungită în cazul în care acesta comite infracţiuni. De asemenea, tot potrivit noului cod penal, „în cazul în care pe durata internării minorul a dovedit interes constant pentru însuşirea cunoştinţelor şcolare şi profesionale şi a făcut progrese evidente în vederea reintegrării sociale, după executarea a cel puţin jumătate din durata internării, instanţa poate dispune: liberarea din centrul de detenţie, dacă persoana internată a împlinit vârsta de 18 ani”.

 

Robert Ciobanu a fost trimis în judecată pentru omor deosebit de grav prin cruzime, viol şi perversiuni sexuale.

În timpul anchetei, tânărul a recunoscut că în 18 octombrie 2005 a chemat-o pe fetiţă la el în apartament, cu intenţia de a o viola, dar nu a reuşit acest lucru şi a ucis-o. Cu mâna stângă, el i-ar fi pus o pernă pe faţă, iar cu mâna dreaptă ar fi sugrumat-o. După două minute, tânărul a plecat la subsolul blocului şi, când s-a întors, a găsit-o la uşă pe fetiţă, astfel că ar fi repetat procedeul, ucigând-o.

Corpul fetiţei a fost descoperit două luni mai târziu, în lada de gunoi de lângă blocul lui Ciobanu, din cartierul Lunca Cetăţuii din judeţul Iaşi.

În iulie 2006, tatăl victimei s-a sinucis în vestiarul unei hale a fabricii la care lucra.

 

Potrivit datelor furnizate de reprezentanţii Judecătorii şi Tribunalului Iaşi, nicio persoană nu a fost pusă în libertate de schimbarea Codului Penal. S-au înregistrat însă mai multe reduceri de pedeapsa sau înlocuire a regimului de executare. Astfel, la Judecătoria Iaşi, până acum, au fost admise 19 cereri de micşorare a pedepselor iar la Tribunal din cele 22 de solicitări, doar una a fost respinsă restul fiind admise sau amânate.

 

(Sursa: adevarul.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments