Rusia are în vedere sporirea numărului de baze militare pe care le are în străinătate și poartă negocieri pe această temă cu diferite țări, între care Vietnam, Cuba, Venezuela, Nicaragua, Seychelles și Singapore, a anunțat miercuri ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu.
El a spus că se desfășoară negocieri, iar Moscova este pe cale să semneze acorduri în acest sens.
Ministrul a precizat că negocierile se referă nu numai la bazele militare, dar și la vizite în condiții avantajoase în porturi din aceste țări, precum și la deschiderea unor puncte de realimentare pentru bombardierele strategice ruse aflate în misiuni, scrie RIA Novosti.
Moscova are în prezent o singură bază navală în afara fostului spațiu sovietic – în Tartus, Siria, – dar soarta acestei facilități navale este incertă din cauza războiului civil.
În perioada postsovietică, Rusia a închis o mare bază navală pe care o avea în Vietnam și o bază de radare din Cuba, în 2002, din cauza constrângerilor financiare.
La mijlocul anilor 2000, Rusia a început să-și revigoreze aviația și flota strategice, în care vede un instrument de promovare a imaginii în străinătate și de protejare a intereselor naționale în lume.
(Sursa: digi24.ro)