Școlile din Iași vor fi reabilitate cu fonduri europene

0
59

Școlile ieșene vor fi reabilitate cu fonduri europene. Șefii municipalității au anunțat că județele din regiunea Moldovei au primit de la Uniunea Europeană un buget de 28 de milioane de euro pentru consolidarea infrastructurii școlare. Finanţarea nerambursabilă poate fi accesată pe baza proiectelor realizate de Primărie. 

 

Pentru a identifica exact care sunt unitățile de învățământ care au nevoie urgentă de fonduri, aleşii locali au cerut inspectorilor școlari să realizeze un inventar cu toate unitățile care necesită investiții. Vor fi luate în calcul și școlile unde lucrările începute au fost sistate din cauza lipsei fondurilor.   

 

„Sunt școli care au deja investiții începute, dar nu se încadrează pe ghidul solicitantului și trebuie modificat ghidul și în felul acesta putem să facem parteneriat noi, primăria cu școlile respective astfel încât să putem asigura și cofinanțarea astfel încât să fie eligibile pentru fonduri europene și lucrul acesta se va întâmpla”, a declarat Gheorghe Nichita, primarul municipiului Iași.

 

(Sursa: digi24.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments