Senat: Comercianţii, obligaţi să facă standuri separate cu produsele care expiră în trei zile

0
71

 

Plenul Senatului a adoptat, luni, o propunere legislativă, semnată de mai mulţi deputaţi PNL, care obligă producătorii şi importatorii să introducă în magazine standuri separate pentru produsele care expiră în trei zile.
 

Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului 99 din 29 august 2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă a fost adoptată de plenul Senatului cu 87 de voturi pentru, 2 voturi împotrivă şi 2 abţineri.

Propunerea legislativă se referă la obligativitatea pentru operatorii economici de a introduce în magazinele de comercializare standuri separate pentru produsele care expiră în termen de trei zile.

 

Astfel, produsele aflate la comercializare cu preţ redus, sau oferte promoţionale, cu trei zile înainte de expirarea datei durabilităţii minimale/datei limită de consum aferente produselor alimentare sau a termenului de calabilitate, se sortează şi se expun la comercializare, separate, cu informarea corectă, completă şi precisă a consumatorilor.

Producătorii şi importatorii sunt obligaţi să introducă standuri separate cu produse care expiră în termen de trei zile.

Potrivit legii, nerespectarea prevederilor prezentului alineat este considerată practică comercială incorectă şi se sancţionează conform reglementărilor legale în vigoare.

Comisia economică a dat un raport de admitere cu amendamente propunerii legislative.

Propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare, forul decizional fiind Camera Deputaţilor.

 

Sursa: mediafax.com

 

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments