Strigător la cer! Cosmin Olăroiu, condamnat la trei luni de închisoare de arabi pentru „declarații ironice”

0
80

Cosmin Olăroiu a fost condamnat la trei luni de închisoare cu suspendare, după un conflict pe care l-a avut cu una dintre fostele echipe antrenate.

Decizia a fost luată de Tribunalul din Abu Dhabi, ca urmare a unei neînţelegeri pe care antrenorul român a avut-o cu oficialii lui Al Ain. Conducerea clubului a depus o plângere după ce Cosmin Olăroiu a făcut mai multe declaraţii ironice. În acelaşi context, tehnicianul aşteaptă şi decizia TAS, în litigiul pe care-l are cu fosta sa echipă, care l-a acuzat că ar fi semnat cu rivala Al Ahli, deşi contractul său era încă valabil.

 

În cadrul procesului, Olăroiu a fost acuzat de calomnie şi a primit ameninţări cu expulzarea. În cele din urmă, românul a fost sancţionat cu o amendă de aproximativ 4.000 de euro şi trei luni de închisoare cu suspendare. În vârstă de 44 de ani, Cosmin Olăroiu a debutat în fotbalul arab în anul 2007, când a plecat de la Steaua şi a preluat Al-Hilal Riyadh.

(Sursa: adevarul.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments