Andrei şi Maria sunt cele mai populare nume de botez primite de copiii născuţi anul trecut, potrivit datelor obţinute de gândul de la Direcţia de Evidenţă a Populaţiei, din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Topul naţional al numelor preferate de români arată că, la fel ca în 2012, părinţii au ales cu preponderenţă nume creştine. Destul de frecvente sunt numele cu rezonanţă internaţională, în timp ce prenumele ciudate, deşi nu foarte numeroase, ies uşor în evidenţă. Este cazul lui Pipi, al Împărătesei, dar şi al lui Isus, locuitor al sectorului 1.
Antropologul Vintilă Mihăilescu spune că preferinţele actuale ale românilor pentru anumite nume se păstrează în linia tradiţională a românilor şi că nu putem vorbi despre o nouă modă. „În topul naţional găsim prenume precum Maria, Andreea, Elena – la fete, Andrei, David, Alexandru- la băieţi. Pe unii îi intrigă David, dar acesta este un prenume frecvent în Transilvania, şi nu de azi, de ieri. Mai aparte mi se pare cuplul Darius/Daria. Nume vechi, preluate de români de la vechiul persan Darius, intrate în onomasticonul bisericesc, ele sunt atestate şi în România în secolul XVII şi popularizate prin cartea populară Alexandria, unde apare ca personaj important – Darie împărat. Cu toate acestea, atât Darius/Darie, cât şi Daria au rămas nume relativ puţin frecvente, urcarea lor în top rămânând de explicat”, mai spune Vintilă Mihăilescu.
12.736 de băieţi botezaţi Andrei, 21.817 fetiţe, Maria
Potrivit datelor de la Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, pe primul loc între numele de băieţi se află ANDREI – purtat de 12.736 de copii născuţi în 2013, în timp ce în clasamentul feminin conduce MARIA, 21.817 de fetiţe fiind botezate în acest fel.
Pe locul al doilea între numele de băieţi preferate de părinţi este DAVID, 7.724 de bebeluşi fiind numiţi astfel, şi ELENA, 5.635 de fetiţe fiind botezate cu acest nume. Pe locul trei al topului se află ALEXANDRU, ales ca prenume de 7.424 de ori, şi IOANA, de 5.545.
Top 10 al numelor pentru BĂIEŢI şi FETE continuă astfel: locul 4. Gabriel- 5.787 de copii şi Andreea – 5.502; locul 5. Ştefan – 5.236 şi Alexandra -3.950; locul 6. Ionuţ -4.689, şi Antonia –3.875; locul 7. Mihai -4047, şi Daria -3.009; locul 8. Daniel -2.724 şi Ana -2.854; locul 9. Darius-2.682, şi Gabriela 2.829; locul 10. Luca, 2.600, şi Sofia, 2.418.
Topul întocmit de Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date la nivel naţional arată că după primele zece nume urmează nume creştine, ori nume cu rezonanţă internaţională. Astfel, pentru băieţi, părinţii au mai ales prenume precum: Luca, Eduard, Florin, Marian, Matei, Ioan, Constantin, Denis şi Robert. La fete, printre numele cel mai des alese se află şi Sofia, Mihaela, Sara, Georgiana, Nicoleta, Denisa, Teodora, Alexia şi Cristina.
Pipi şi Mercedesa, printre numele alese de români pentru copiii lor
Sunt şi unele cazuri, când părinţii aleg nume mai ciudate. Anul trecut un copil a fost numit ÎMPĂRĂTEASA, 16 bebeluşi au primit numele de MERCEDESA, iar 32 de nou-născuţi au fost numiţi PIPI.
Datele din marile oraşe, obţinute de gândul de la primării, arată că tendinţa numelor creştine se păstrează în mare parte şi aici. Dintre marile oraşe, numai în Bucureşti şi Cluj-Napoca se păstrează tendinţa naţională şi cele mai frecvente nume sunt tot ANDREI şi MARIA. La Iaşi, cele mai căutate nume sunt MARIA la fete şi IONUŢ la băieţi. La Braşov, cel mai frecvent nume dat în 2013 a fost DAVID pentru băieţi şi ANA pentru fete.
La nivel naţional, cele mai frecvente prenume, la toate categoriile de vârstă, sunt, în ceea ce-i priveşte pe bărbaţi, GHEORGHE – 853.213 şi IOAN- 765.018, iar în ceea ce le priveşte pe femei MARIA – 1.866.955 şi ELENA – 1.100. 485.
TOP nume de fete şi băieţi alese de români în 2013
Sursa: Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date – Ministerul Afacerilor Interne
Maria şi Andrei, prenumele pe val în Bucureşti
Datele statistice din Capitală arată că bucureştenii au preferat pentru fete numele de MARIA, iar pentru băieţi numele de ANDREI, situaţia fiind aceeaşi cu cea de la nivel naţional.
Mulţi dintre părinţi au preferat să dea câte două prenume copiilor lor, iar dintre acestea cele mai frecvente sunt Ana-Maria la fete şi David-Andrei la băieţi.
Cele mai frecvente 10 prenume fete în Bucureşti, înregistrate în 2013, sunt: 1. Maria – 142 persoane, 2. Ana – Maria – 127 persoane, 3. Antonia – Maria – 124 persoane. 4.Sofia – Maria – 84 persoane, 5. Eva – Maria – 72 persoane, 6.Daria – Maria – 68 persoane, 7. Anastasia – 62 persoane, 8.Alexandra – 61 persoane, 9. Sara – Maria – 60 persoane, 10.Sofia – 58 persoane.
În cazul celor mai frecvente nume de băieţi, top 10 nume de băieţi în 2013 este: 1. Andrei – 157 persoane, 2. Alexandru – 136 persoane, 3. David – Andrei – 123 persoane, 4. Ştefan – 82 persoane, 5. David – 81 persoane, 6.Matei – 77 persoane, 7. Rareş – Andrei – 73 persoane, 8. David – Alexandru – 69 persoane, 9. Eduard – Andrei – 67 persoane, 10. Tudor – Andrei – 58 persoane.
Dintre primăriile de sector, numai două au statistici privind numele puse de părinţi copiilor lor. Astfel, în Sectorul 1, cel mai frecvent nume de fete este MARIA, iar pentru băieţi este DAVID.
Sectorul 1: Un copil botezat Isus
Potrivit datelor de la Primăria Sectorului 1 top 10 nume de fete arată astfel: 1. Maria, 2. Sophia( Sofia), 3. Natalia, 4. Antonia, 5. Ştefania, 6.Eva, 7. Teodora, 8.Erika(Erica), 9. Nicol(Nicoll), 10. Anais. La băieţi, pe primul loc rămâne David, urmat de 2. Andrei, 3. Nicolas, 4.Patric, 5. Alexandru, 6. Rareş, 7.Ştefan, 8.Yanis, 9.Eric, 10. Sa
sha(Saşa).
Reprezentanţii Primăriei Sectorului 1 spun că au înregistrat şi nume un pic mai ciudate, unele dintre acestea făcând parte din mitologie. Astfel, în 2013, au fost părinţi care şi-au numit copilul ISUS. Alţi părinţi au ales nume deosebite precum: DAPYX, ARTEMIS, ARAMIS şi PHINEAS.
Maria şi Alexandru, în Sectorul 2
La Primăria Sectorului 2, cele mai căutate prenume de fete au fost: Maria, Ana, Andreea, Daria, Ioana, Alexandra, Anca, Mihaela, Denisa, Cristina. Pentru băieţi, părinţii au ales cel mai des prenumele: Alexandru, Andrei, Daniel, Cristian, Luca, Vlad, Matei, David, Nicolas, Marius.
În marile oraşe, situaţia numelor pentru bebeluşi diferă de la o regiune la alta. Dacă la Iaşi sunt preferate prenume precum Maria şi Ionuţ, la Cluj-Napoca cei mai mulţi bebeluşi au fost numiţi Andrei şi Maria, iar la Braşov cel mai frecvent nume de băieţi a fost David şi cel mai frecvent nume de fete a fost Ana.
La Iaşi, predomină Maria şi Ionuţ
Datele statistice de la Primăria Iaşi arată că, în ceea ce priveşte prenumele de fete, pe primul loc se afla Maria, urmată îndeaproape de Sofia, Alessia, Andreea, Gabriela, Ştefania/Ştefana, Antonia, Elena, Giulia şi Ioana.
În privinţa prenumelor de băieţi, ieşenii au ales cu preponderenţă Ionuţ, urmat îndeaproape de Ianis, Ianys, Marian, Denis, David, Gabriel, Andrei, Nicholas şi Cristian.
Ana şi David, la Braşov
La Braşov, Ana – 120 de nou-născuţi şi David- 255 de bebeluşi sunt cele mai frecvente nume de părinţi în 2013.
Datele de la starea Civilă din Braşov, arată că la fete, după Ana, urmează Antonia-105 de nou-născute, Sofia-100, Alexandra-86, Denisa-81, Daria-78, Ioana-71, Andreea-62, Ştefania-61, Anastasia-57.
În cazul numelor de băieţi, după David, cel mai frecvent nume ales de părinţii este Andrei pentru 147 nou-născuţi, apoi Alexandru-135, Ştefan – 94, Luca – 93, Eduard – 90, Tudor – 88, Vlad – 84, Darius – 83 şi Robert – 68.
Gennaro, Metin şi Columbus din Cluj-Napoca
La Cluj-Napoca, topul prenumelor în 2013 este dominat de Andrei şi Maria, părinţii clujeni având aceleaşi opţiuni ca şi cei de la nivel naţional. Însă, în 2013, în cazul băieţilor, prenumele de Andrei din top l-a înlocuit pe David, care predonima în 2012.
Din cei 3.322 de băieţi născuţi anul trecut la Cluj-Napoca, 401 poartă numele de Andrei, 267- David, 265- Alexandru, 169- Ştefan, 162-Mihai, 133- Matei. La fete, din cele 3.132 de bebeluşe, 620 se numesc Maria, 151- Antonia, 136 -Sofia, 113- Andreea, 111-Alexandra, 110-Ioana.
Reprezentanţii primăriei susţin că au fost şi părinţi care au ales prenume mai deosebite. Astfel, în cazul băieţilor s-au înregistrat prenume precum: Gennaro, Metin şi Columbus.
În cazul fetelor, prenumele mai ciudate înregistrate în 2013 au fost: Aculina, Nicolaida, Olimpiada, Prinţa şi Regina.
Au fost şi părinţi care au ales prenume cu semnificaţie bilblică precum: Mina, Moise şi Nectarie.
Vintilă Mihăilescu: „Prenumele spun multe despre imaginarul colectiv de moment”
Antropologul Vintilă Mihăilescu a explicat pentru gândul că, de fapt, prenumele sunt „elementele cele mai fluide ale antroponimiei”
„Sunt supuse modelor, schimbărilor sociale, contactelor culturale etc. În societatea actuală, „mondializată” atât prin mobilitatea trans-naţională, cât şi prin internet, sursele de inspiraţie pentru părinţi sunt incomparabil mai numeroase”, a spus Vintilă Mihăilescu, care consideră că este firesc ca părinţi care muncesc în străinătate să aleagă prenume specifice culturii în care trăiesc.
„Să adăugăm la aceasta faptul că, pe de o parte, importanţa referinţei strict creştine în domeniul onomasticii s-a diminuat, iar pe de altă parte, dorinţa de individualizare, de singularizare, a crescut o dată cu individualismul”, mai arată antropologul.
Vintilă Mihăilescu susţine că este nevoie de urmărirea statistică a prenumelor date copiilor pe o perioadă mai lungă de timp, pentru că acest lucru „ne spune multe despre imaginarul colectiv de moment, despre sursele sale de inspiraţie şi aspiraţie”.
Antropologul vorbeşte şi despre „extravaganţe onomastice”. „Prenumele precum Olimpiada, Prinţa, Seif, Boss, Q7, Ancheta, Contesa, Hitler, Ruşine, Mercedes etc. provin în majoritate din familii de romi (dar nu numai) şi preiau, de fapt, rolul de poreclă cu care indivizii sunt cunoscuţi în comunitate. O serie de nume de familie de la noi au preluat şi ele astfel de porecle şi le-au transformat în nume de familie: Surdu, Grasu, Ochidebou, Guşă etc. Practica este frecventă în societăţile orale – iar cultura romă este una încă puternic orală”, arată Vintilă Mihăilescu, care adaugă că pentru evitarea unor astfel de prenume este de ajuns „simplul bun simţ al ofiţerului de stare civilă”.
De ce a dispărut Gheorghe şi Ion din topul naţional al prenumelor
Antropologul susţine că dispariţia numelor tradiţionale pentru bărbaţi, precum Gheorghe şi Ion, dar şi Vasile, din topul naţional al numelor, şi în acelaşi timp păstrarea numelor tradiţionale pentru femei – Maria şi Elena- ar putea fi explicată astfel:
„În imaginarul colectiv, acestea au început de ceva vreme să aibă o conotaţie “ţărănească”, în sensul rău, de “băi, ţărane!” al cuvântului (şi nimeni nu mai vrea astăzi să fie “ţăran”…), în timp ce prenumelor feminine corespunzătoare nu le este ataşată o astfel de imagine”, a conchis Vintilă Mihăilescu.
BOR: predomină prenumele creştine
Reprezentanţii bisericii arată că alegerea numelor este o decizie a familiei şi că la botez sunt aceeptate orice prenume, pentru că vin de la familie.
„Noi recomandăm însă ca pe lângă acesta să se dea şi un nume creştin. Am avut şi o situaţie de căsătorie între un chinez şi o româncă şi au ţinut să dea şi un nume chinezesc. Însă, prenumele creştine precum Matei, Andrei, Andreea, Teodor, Teodora sunt foarte des întâlnite în ziua de astăzi”, a spus preotul Constantin Stoica, purtărotul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române.
P
e de altă parte, preoţii mai susţin că prenumele pe care oamenii le pun copiilor arată gradul de înduhovnicire al unui popor.
Sursa: gandul.info