Decizie în premieră a instanţelor din România. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că o firmă din Timisoara a fost amendată legal pentru discriminare după ce societatea obligase un angajat să muncească în condiţii improprii. Bărbatul a fost pedepsit astfel de patron pentru că obţinuse în instanță dreptul de a fi reangajat la firma care îl concediase.
Bărbatul a lucrat ani de zile ca electronist până când a fost dat afară din firma unde lucra. Acesta a contestat demiterea și a avut câștig de cauză. Compania a fost obligată să-l reintegreze la locul de muncă, însă angajatul a descoperit condiții greu de imaginat.
Era nevoit să lucreze într-un pod întunecat și plin de praf, singura sursă de lumină fiind o lanternă pe care și-a adus-o de acasă.
După o serie de sesizări către superiorii săi, acesta a fost mutat într-un vestiar. Și obiectivul muncii s-a schimbat. Bărbatul nu mai monta alarme, ci trebuia să completeze zeci de documente.
Angajatul s-a adresat unui avocat și a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării. A fost dat din nou afară după ce superiorii săi au ajuns la concluzia că acesta nu își îndeplinea norma de reciclat deșeuri în fiecare zi.
CNCD a constatat că firma a discriminat angajatul, iar instanța i-a dat Consiliului câștig de cauză.
(Sursa: digi24.ro)