Fostul ministru olandez al Sănătăţii, Els Borst, sub egida căreia a intrat în vigoare în 2002 prima lege a eutanasierii din lume, şi care a fost descoperită decedată în locuinţa sa din oraşul Bilthoven, ar fi fost asasinată, a anunţat Parchetul de la Haga, relatează AFP.
„Rezultatele anchetei arată că, cel mai probabil, cauza decesului a fost o acţiune criminală”, a anunţat Parchetul într-un comunicat.
Cadavrul fostului ministru, în vârstă de 81 de ani, a fost descoperit luni seara de o prietenă în garajul locuinţei sale din oraşul Bilthoven.
De profesie medic, cunoscută pentru poziţiile sale progresiste şi liberale în privinţa multor probleme legate de asistenţa medicală, Els Borst a fost ministru al Sănătăţii şi vicepremier al Olandei în perioada 1994 – 2002.
Sub mandatul său, Olanda a devenit prima ţară din lume care a legalizat eutanasia.
Adoptată în Olanda în 2001, legea eutanasierii a intrat în vigoare la 1 aprilie 2002. De atunci, eutanasia este acceptată de tot mai multe persoane. Aproape 4.000 de persoane au recurs la această practică în 2012.
(Sursa: gandul.info)