Incidentul în care a fost implicat Romeo Olteanu, prefectul de Iaşi, a fost dezvăluit cu ocazia prezentării de către şefii Poliţiei Iaşi a bilanţului activităţii pe 2013.
Raportul de activitate al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi a fost făcut public joi, în prezenţa prefectului de Iaşi, Romeo Olteanu. Chestorul Ioan Scripniciuc a insistat pe faptul că numărul furturilor a scăzut cu 7% în 2013 la nivelul judeţului Iaşi, comparativ cu 2012, dar a admis că infracţiunile săvârşite de hoţii de buzunare sunt în creştere.
Cu această ocazie, a ieşit la iveală şi faptul că prefectul Romeo Olteanu se numără printre victimele hoţilor de buzunare. Prefectul a fost lăsat fără un iPhone 4 în parcarea unui supermarket din Iaşi, în timp ce-şi încărca cumpărăturile în maşină.
„L-am simţit cum mi-l ia, dar unde să mai fug după el prin parcare? S-a întâmplat anul trecut, prin luna aprilie. Între timp, m-au anunţat că nu-l mai caută, deoarece după trei luni de la depunerea reclamaţiei telefonul n-a fost folosit şi n-a putut fi detectat. Cel mai probabil, a fost scos din ţară. Statistica spune că 13% dintre furturile din buzunare au rămas nesoluţionate. Eu mă încadrez în cifra asta. Dacă îl prindeau pe hoţul meu, îşi îmbunătăţeau raportul”, a declarat prefectul Romeo Olteanu citat de Adevărul.
Şeful Poliţiei Iaşi consideră că activitatea instituţiei este satisfăcătoare la nivelul judeţului Iaşi, în condiţiile în care personalul este insuficient.
„Am constatat o creştere a numărului de infracţiuni surprinse în flagrant, ceea ce înseamnă că ne-am descurcat mai bine cu un personal insuficient. Numărul de furturi a scăzut cu mai mult de 7% faţă de 2012, dar au crescut totuşi furturile din societăţile comerciale, furturile de păsări sau cele din buzunare“, a declarat chestorul Ioan Scripniciuc, comandantul IPJ Iaşi.
(Sursa: adevarul.ro)