Deputatul găgăuz Roman Tiutin a renunțat la cetățenia română și i-a îndemnat pe colegi să-i urmeze exemplul. Acesta a recunoscut că, pe lângă cetățenia moldovenească, o mai deținea și pe cea română.
”Au venit la cămin și mi-au propus să obțin pașaport român cu numai 150 de dolari. Atunci România abia își dorea aderarea la UE și împărțea în stânga și în dreapta pașapoarte pentru a primi alocații cât mai mari din partea europenilor”, declara cu puțin timp în urmă Tiutev.
Astăzi, pașaportul nu mai e valabil dat fiind că a expirat încă în 2006. Totodată, deputatul a confirmat că nu intenționează să își facă unul nou.
”Am decis să renunț la cetățenie în legătură cu politica agresivă a României la adresa Republicii Moldova. Am strâns deja tot pachetul de acte necesar. Îndemn să-mi urmeze exemplul și colegii cu dublă cetățenie din Adunarea Populară Găgăuză.” a mai completat acesta solicitat de aceeași sursă.
(Sursa: deschide.md)