89% din locuitorii regiunii Veneto au votat pentru independenţa Veneţiei

0
101

 

 

89% din cei aproximativ 3,8 milioane de locuitori ai regiunii Veneto cu drept de vot s-au pronunţat începând de luni pe internet asupra unei posibile independenţe a Veneţiei, într-o consultare fără valoare juridică.
 

Potrivit cifrelor publicate vineri seară la Treviso /nord-estul Italiei/, 2.360.235 de persoane au participat la vot, sau 73% din electoratul regional. Deşi a mobilizat virtual alegătorii, referendumul nu a atras mulţimile şi doar câteva sute de persoane s-au adunat la Treviso pentru a asculta proclamaţia oficială. Mulţi fluturau steagul Serenissimei, un alt nume dat Republicii Veneţia.

Pentru ‘da’ au votat 2.102.969 de persoane şi ‘nu’ 257.276 de locuitori /11%/, au precizat organizatorii consultării, care au propus separarea regiunii Veneto de restul peninsulei italiene.

Lansat de un comitet numit Plebiscito.eu, acest rezultat nu va avea nicio consecinţă juridică sau politică, dar va sprijini un apel la referendum pentru independenţa Veneţiei.

În spiritul promotorilor acestui scrutin, noua ţară se va inspira din Republica Veneţia, născută în Evul Mediu şi mare putere economică şi politică până la căderea ei în faţa lui Napoleon Bonaparte în 1797.

Întrebat miercuri de presa străină la Roma, guvernatorul Veneţiei, Luca Zaia, a considerat că Roma, capitala Italiei, „se crede mereu în fruntea unui imperiu şi pe noi ne consideră la periferia acestui imperiu”.

 

 

 

(Sursa: capital.ro)

 

 

 

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments