Un conac al familiei Negruzzi este pe cale să devină sediul primăriei Voineşti, din judeţul Iaşi. Imobilul construit în 1830 este scos la vânzare de bănci după ce proprietarul, un om de afaceri, nu şi-a mai plătit ratele.
Iniţial, conacul care a aparţinut familiei Negruzzi a fost scos la vânzare cu 900.000 de euro. Pentru că nicio persoană nu s-a arătat interesată, bancherii sunt dispuşi să semneze actele de vânzare-cumpărare pentru 300 de mii de euro. Primăria Voineşti este acum, în negocieri, pentru a achiziţiona clădirea.
„Noi avem, ca şi Consiliu Local, avem aprobările luate dar negociem pentru că orice bănuţ contează şi orice leu câştigat face mult pentru o comunitate ca şi Voineşti”, a explicat la Digi 24 Gheorghe Dobreanu, primarul comunei Voineşti.
Bani există la buget deoarece au fost făcute economii pentru a construi un nou sediu, iar vechea clădire va fi transformată în dispensar.
Conacul Negruzzi are o suprafaţă de 800 de metri pătraţi, iar angajaţii Primăriei care îşi vor desfăşura activitatea aici vor avea la dispoziţie 20 de încăperi, iar în pauze se vor putea relaxa pe cele 3 terase ale imobilului.
Părerile localnicilor referitoare la această achiziţie sunt împărţite.
„N-ar fi un loc potrivit. Conacul a fost înainte al unor boieri şi să rămână aşa”, consideră un localnic.
„Se poate duce dispensarul acolo să fim şi noi mai… Eu aşa zic, că e bun acolo să se ducă primăria şi acolo să rămână dispensarul”, este de părere un alt sătean.
Cu toate că este vorba de o clădire construită în urma cu două secole, aceasta nu este inclusă pe lista monumentelor istorice. Legea 422 din anul 2001 prevede că această încadrare se face doar la cerere, atunci când vine vorba de proprietăţi private.
„Aveam nevoie de cerera expresă a proprietarului şi prezentarea actelor jurdice de proprietate. Neavând o asemenea cerere depusă, nu putem clasa un obiectiv clasat în proprietate privată fără acordul proprietarului”, a explicat la Digi 24 Virgil Băbâi, directorul Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Iaşi.
Primăria Voineşti poate solicita includerea conacului Negruzzi pe lista monumentelor istorice, însă această catalogare nu i-ar mai permite să facă modificări ale imobilului.
(Sursa: digi24.ro)