Britanicii au păreri împărţite cu privire la rămânerea ţării lor în Uniunea Europeană, potrivit unui sondaj online publicat duminică de ziarul Sun on Sunday.
Marea Britanie trebuie să rămână în Uniunea Europeană, consideră 41% dintre persoanele chestionate, dar tot 41% se declară în favoarea părăsirii UE, conform acestui sondaj comandat de lordul Michael Ashcroft şi efectuat între 7 şi 20 ianuarie pe 20.000 de persoane.
Numai 20% dintre subiecţi sunt de părere că premierul David Cameron va putea negocia o poziţie mai bună a Marii Britanii în cadrul UE, în timp ce prim-ministrul a promis un referendum asupra acestei chestiuni pentru 2017, dacă va fi reales în 2015.
Pe o scară a preferinţelor celor 27 de ţări şi instituţii, Parlamentul European – pentru reînnoirea căruia sunt convocate alegeri în luna mai – se situează abia pe poziţia 21, iar Uniunea Europeană pe locul 23.
În clasamentul preferinţelor, numai Arabia Saudită, Iranul şi Coreea de Nord se află după Parlamentul European.
Rusia a ocupat locul 20, însă trebuie să se ţină cont că sondajul a fost realizat înainte de anexarea Crimeii de către Federaţia Rusă.
Canada a ocupat primul loc în preferinţele persoanelor chestionate.
Un alt sondaj realizat pentru publicaţia Mail on Sunday arată că 48% dintre britanici ar vota pentru ieşirea din UE în cazul unui referendum, 39% pentru rămânere, iar 13% s-au declarat nehotărâţi.
(Sursa: capital.ro)