Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, şi secretarul american de Stat, John Kerry se vor întâlni duminică, la Paris. Cei doi au avut, sâmbătă, o convorbire telefonică, informează MAE rus. Vineri seara, președintele Vladimir Putin l-a sunat pe Barack Obama. Ei au convenit ca John Kerry și Serghei Lavrov să se întâlnească și să discute despre o reglementare a crizei din Ucraina.
Casa Albă susține că i-a cerut liderului de la Kremlin să formuleze un răspuns scris la o propunere americană de reglementare a crizei din Ucraina, propunere pe care John Kerry i-ar fi prezentat-o, la începutul acestei săptămâni, la Haga, omologului său de la Moscova.
Pe de altă parte, într-o declarație pentru RIA Novosti, Serghei Riabkov, adjunct al ministrului rus de Externe, spune că Moscova și Washingtonul își continuă consultările, însă nu este vorba despre discutarea unui singur plan, ci a mai multor variante de soluționare a crizei din Ucraina. „O singură abordare nu este posibilă”, a punctat Riabkov. „Avem o viziune diferită asupra situației”, a precizat el. Oficialul a subliniat că discuțiile pe care le poartă cele două diplomații prilejuiesc, deocamdată, doar „un schimb de opinii”, iar pentru a găsi o soluție generală este nevoie de „consultări regulate”.
John Kerry și Serghei Lavrov s-au mai întâlnit la Paris, la începutul acestei luni, când erau tot mai multe semnale că în Crimeea se pregătește ruperea de Ucraina și alipirea la Rusia.
(Sursa: digi24.ro)