Cum ar fi mai bine? S-o ştergi din ţara asta care-ţi cere sufletul tribut pentru că te lasă să fii al ei sau să rămâi să lupţi şi să speri că odată – nu se ştie când – va fi mai bine? În ultima vreme s-au înmulţit dezbaterile pe această temă în cercul meu de cunoscuţi. Nu ştiu dacă pentru că oamenii îşi pierd din ce în ce mai mult speranţa fiindcă văd cum este condusă ţara, sau este doar o coincidenţă bizară. Oricum ar fi, subiectul rămâne. Într-una dintre emisiunile Capital TV l-am avut ca invitat pe George Butunoiu, un head hunter foarte cunoscut şi apreciat.
La întrebarea despre cum e mai bine, să-ţi încerci norocul pe „afară“ sau să încerci să-ţi construieşti o carieră „în ţară“, omul a răspuns fără rezerve că recomandă tuturor celor care sunt încă tineri să plece dacă pot. De altfel, fostul meu patron – Michael Ringier – spunea într-o discuţie privată că ţările din Est, cu istoria scurtcircuitată de comunism, nu au mari şanse să se schimbe radical şi să devină vreo Germanie, Austrie sau Elveţie. Cu atât mai neîncrezător era în şansa României, care nu avea nimic în comun cu rigurozitatea nemţească, dar puteai recunoaşte aici multe similarităţi cu sudul Italiei. Să nu vă închipuiţi că părerea era emisă de vreun elveţian scorţos căruia îi pute tot.
Dimpotrivă, omul avea un fel de slăbiciune pentru ţara noastră şi s-a întâmplat de multe ori să ia decizii privitoare la afacerea lui de aici mai mult cu sufletul decât cu grija pentru propriul lui buzunar. Ringier nu este singurul om de afaceri străin cu operaţiuni în România pe care l-am auzit că gândeşte aşa. Evrei, finlandezi, austrieci, nemţi – există câte un caz din fiecare dintre aceste naţionalităţi care au tras aceeaşi concluzie: aici nu o să se schimbe nimic fundamental. Sentimentul că altcineva trebuie să rezolve problemele, toleranţa la corupţie, furt sau şpagă şi lipsa de interes în chestiuni fundamentale ale funcţionării statului au dus la acestă situaţie. Iar acum, chiar să apară un lider mesianic care să repare societatea românească şi n-ar reuşi prea curând. Suntem condamnaţi să ne ducem existenţa asta de Sisif până când vom învăţa că ţara nu poate să se dezvolte pe baza de „şmecherie“ şi „combinaţii“. Nu vom scăpa de blestemul meşterului Manole până nu ne vom zidi în pereţii propriei conştiinţe dorinţa de a fi şi noi favorizaţi odată, aşa cum i-am văzut pe alţii favorizaţi astăzi. Până când nu va exista o oarecare morală în relaţiile dintre oameni, şi legea nu va fi aplicată egal pentru toată lumea, nu vom avea nicio şansă. Iar asta înseamnă, da, să-l lăsăm pe Gigi Becali şi pe Gică Popescu în puşcărie să-şi ispăşească pedeapsa, chiar dacă ne sunt simpatici; să-i refuzăm lui Ponta dreptul de a ne conduce ţara fiindcă a plagiat şi a minţit, chiar dacă ni se pare un tânăr de viitor şi – în general – să-i tratăm cu dispreţ şi răceală pe hoţii care spoliază statul.
Nu să ne gudurăm pe lângă puternicii zilei, în speranţa că ne vor arunca şi nouă un os de ros, pe principiul „pupă-l în bot şi papă tot“, aşa cum am constatat că este practica uzuală astăzi.
Până când nu vom înţelege că mizeria noastră financiară îşi are originea în propria noastră morală de gumilastic, mă tem că e mai bine să ne încurajăm tinerii să-şi încerce norocul peste graniţă. E drept că acolo unde toate sunt deja structurate şi funcţionale nu vor avea prea multe şanse să facă avere. Dar măcar vor trăi decent şi cu fruntea sus. Iar asta, pentru cei mai mulţi dintre noi, este de ajuns.
(Sursa: capital.ro)
