De ce nu pot unii oameni să renunţe la fumat

0
65
Foto: Shutterstock

Foto: Shutterstock

 

 

Cercetătorii au acum un răspuns pentru fumătorii care nu pot renunţa la acest viciu. Oamenii de ştiinţă au aflat de ce unele persoane nu par să fie influenţate de imaginile de pe pachetele de ţigări, care prezintă bolile grave provocate de fumat.
 

Cercetătorii canadieni cred că au o explicaţie pentru reacţia nepăsătoare a unor fumători la acele fotografii. Creierul acestora este mai susceptibil la imaginile care prezintă pozitiv respectivul obicei decât la pozele care arată urmările neplăcute ale fumatului.

Experţii de la Universitatea din Montreal au aflat că fumătorii au reacţii modificate când sunt expuşi la asocieri negative şi pozitive ale viciului.

Creierul lor era mai stimulat de imaginile pozitive decât de cele negative, care îi îndemnau să renunţe la fumat, explică Le-Anh Dinh-Williams, autoarea acestui studiu.

 

 

 

Cercetătorii au realizat acest studiu ca să înţeleagă de ce mulţi oameni continuă să fumeze, deşi fotografiile cu efectele devastatoare ale acestui obicei sunt prezente de mulţi ani pe toate pachetele de ţigări.

Practic, ţigările reuşesc să „păcălească” centrul motivaţional din creierul fumătorilor. Această zona a creierului este mai inactivă când vede asocieri negative şi activă în cazul unor asocieri pozitive.

Cercetătorii au studiat reacţiile emoţionale provocate în creier de vizionarea unor diferite imagini. Au fost testaţi 30 de fumători.

Reacţia neobişnuită a creierului apărea însă doar în cazul imaginilor legate de fumat. Cand fumătorii au văzut imagini negative care nu aveau legătură cu acest obicei, creierul lor a reacţionat firesc, centrul motivaţional fiind mai activ.

 

 

 

(Sursa: descopera.ro)

 

 

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments