Clubul Viper din IULIUS MALL găzduieşte, la final de săptămână, cea de-a doua ediţie a campionatului de biliard Viper Open. Cei care doresc să îşi demonstreze măiestria în mânuirea tacului se pot înscrie până vineri, 21 martie 2014, ora 19.00.
Taxa de participare este de 100 lei, cei interesaţi primind cinci vouchere valabile în Clubul Viper, unde se pot antrena. Concurenţii se vor întrece pentru premii în valoare totală de 15.000 lei.
La competiţia care va avea loc pe 22 şi 23 martie şi-au anunţat participarea peste 40 de jucători. Printre aceştia se numără campioni naţionali şi profesionişti de talie europeană şi mondială, precum Radu Anghel, reprezentantul României la Campionatul European de Biliard din Cipru.
Duminică, în a doua zi de concurs, în Clubul Viper se vor desfăşura ultimele întreceri, iar Marea Finală va avea loc de la ora 17.00, la arena special amenajată la parterul IULIUS MALL. Spectatorii veniţi să îi admire pe finalişti vor avea parte şi de un moment inedit: Gabi Vişoiu, campion mondial absolut la biliard artistic, va oferi o demonstraţie spectaculoasă de trickshot.