Descinderi ale DNA la sediul CJ Constanța. Președintele Nicușor Constantinescu, audiat de procurori

0
63

Procurorii DNA efectuează trei percheziții în județul Constanța. Descinderile au loc la sediul CJ Constanța, la domiciliul lui Nicușor Constantinescu, președintele Consiliului Județean, și la Direcția Județeană de Drumuri Constanța.

 

Direcția Națională Anticorupție a emis un comunicat de presă cu privire la aceste percheziții.

„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, în perioada 2011-2013, a unor infracțiuni asimilate celor de corupție de către funcţionari publici cu funcţii de conducere în plan local”, arată procurorii citați de Digi 24.

În cursul dimineții de 19 martie 2014, ca urmare a autorizării de către instanța competentă, sunt efectuate percheziții în trei locaţii situate în municipiul Constanţa, dintre care două sunt sediile unor instituții publice. Președinte CJ Constanța a fost luat la audieri, la sediul DNA.

În acest moment, în cauză se efectuează urmărirea penală prin raportare strict la fapte, nefiind începută urmărirea penală faţă de vreo persoană.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea SRI şi Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei”, se precizează în comunicatul DNA.

Deocamdată, procurorii au început urmărirea penală față de fapte de corupție, nu față de persoane.

Dosarul este instrumentat de Direcția Națională Anticorupție. Surse judiciare spun că perchezițiile au loc și la domiciliul lui Nicușor Constantinescu, președintele CJ Constanța.

Descinderi au loc și la Direcția Județeană de Drumuri Constanța.

În 15 ianuarie, preşedintele CJ Constanţa, Nicuşor Constantinescu, a fost ridicat de procurorii anticorupţie din faţa sediului instituţiei şi dus la audieri la DNA. În momentul în care a fost ridicat de anchetatori, Constantinescu a încercat să se opună şi a refuzat să fie urcat în maşina anchetatorilor, el reclamând că se face un abuz întrucât a fost emis mandatul de aducere fără ca el să fie citat şi să semneze citaţia.

Nicușor Constantinescu se află sub control judiciar. În perioada în care se află sub control judiciar, el trebuie să se prezinte la DNA ori de câte ori este chemat şi să anunţe dacă îşi schimbă domiciliul.

Procurorii anticorupţie au început urmărirea penală faţă de Nicuşor Constantinescu pentru şase infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul avantaje patrimoniale sau nepatrimoniale, cu consecinţe deosebit de grave.

 

(Sursa: digi24.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments