Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat astăzi că referendumul din Crimeea s-a desfăşurat legal, iar rezultatul, de peste 90 în favoarea alipirii de Rusia, arată că inclusiv tătarii s-au uitat spre Rusia. Preşedintele rus şi liderul separatiştilor de la Simferopol au semnat tratatul de reunificare a Crimeei cu Rusia.
După discursul lui Vladimir Putin a fost semnat şi Tratatul de reunificare a Crimeei cu Rusia de către preşedintele şi de liderul separatiştilor de la Simferopol. Tratatul mai trebuie ratificat şi de Parlament.
Imediat după discursului liderului rus, Kremlimul a dat un comunicat prin care anunţa că Peninsula Crimeea este chiar de astăzi parte a Rusiei.
„Crimeea a fost parte integrantă a Rusiei în minţile şi inimile oamenilor, lucru transmis din generaţie în generaţie”, a spus liderul de la Kremlin, citat de Digi 24.
El a precizat că vor exista trei limbi oficiale în Crimeea – rusa, ucraineana şi limba tătarilor.
„Decizii politice vor fi luate pentru reablitarea situaţiei tătarilor din Crimeea, să le recunoaştem reputaţia şi să le respectăm drepturile”, a mai spus Vladimir Putin.
El a subliniat importanţa pe care Crimeea o are pentru Rusia.
„Crimeea înseamnă Sevastopol, un oraş istoric, unde Rusia are flota staţionată la Marea Neagră. Crimeea e Balaclava, sunt locuri sacre, simboluri ale Rusiei, înseamnă un amestec de cultură şi tradiţie similare cu cele din Rusia”, a mai spus el.
Vladimir Putin a mai spus că, în perioada URSS, Crimeea a fost dată Ucrainei fără ca locuitorii ei să fie întrebaţi dacă doresc acest lucru, chiar dacă „totul era formalitate”, deoarece Rusia şi Ucraina făceau parte din Uniunea Sovietică.
„Dar URSS s-a prăbuşit, evenimentele s-au întâmplat cu repeziciune, înainte ca naţiunile să-şi dea seama (…) Crimeea a ajuns într-un stat greşit, ne-a fost furată”, a spus Vladimir Putin.
Vladimir Putin a comparat situaţia din Crimeea cu cea din Kosovo, provincie care şi-a declarat independenţa şi a fost recunoscută de mai multe ţări ale lumii, inclusiv ale Uniunii Europene, dar nu şi de România.
„Dreptul internaţional nu interzice autodeterminarea”, a spus el.
„De ce albanezii pot face un lucru, dar acelaşi lucru le este interzis ruşilor şi tătarilor din Crimeea”, a întrebat Vladimir Putin.
(Sursa: digi24.ro)