Gabriel Oprea a demisionat din funcția de vicepremier pentru a fi numit ministru la Interne

0
68

Gabriel Oprea a renunţat la postul de vicepremier, pas necesar pentru a putea fi numit ministru de Interne, unde a ocupat funcția ca interimar. Interimatul expira sâmbătă. 

 

Traian Băsescu a semnat decretul prin care ia act de demisia din funcţia de vicepremier a lui Gabriel Oprea şi de numire a acestuia în funcţia de ministru de Interne.

 

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, că Gabriel Oprea va prelua miercuri, ca titular, funcţia de ministru de Interne, el precizând că va trimite de dimineaţă propunerea către preşedintele Traian Băsescu, pentru emiterea decretului de numire.

 

Traian Băsescu a precizat că a ajuns la un acord cu Victor Ponta pentru o soluție la Ministerul de Interne, unde mandatul ministrului interimar expiră peste patru zile. Soluția va fi anunțată de premier, a spus Traian Băsescu.

 

„Dacă mâine va face solicitările convenite azi, nu se va ieși din termen”, a spus președintele. Răspunzând întrebărilor reporterului Digi24 pe această temă, șeful statului a dat ca exemplu de soluție o demisie a vicepremierului pentru a fi numit pe actualul post. El nu a vrut să spună dacă aceasta este soluția găsită și a sugerat că rezolvarea problemei a venit dinspre premier. 

 

 

(Sursa: digi24.ro)

0 0 votes
Article Rating


Articolul precedentImpact nimicitor. Accident grav de circulație la intrarea în Iași. Două femei și un copil, în stare gravă
Articolul următorExclusiv 7EST. TOP SECRET: turn rezidenţial în cel mai vânat loc din Iaşi. Şcoala de surdo-muţi din Iași va fi rasă de pe faţa pământului
Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments