Marți, 4 martie 2014, în Aula Magna a Universității „Petre Andrei” din Iași, începând cu orele 11.00, Facultatea de Științe Politice a Universității „Petre Andrei” din Iași, Institutul de Studiere a Ideologiilor (ISI) și Revista Polis vor organiza dezbaterea „Gestionarea crizelor provocate de catastrofe naturale în România comunistă”, al patrulea eveniment din cadrul proiectului anual „După 25 de ani. Comunismul în Europa de Est”.
Evenimentul va debuta cu prelegerea Cernobîl – un dezastru gestionat prin manipulare, susținută de către Prof.univ.dr. MSc. HC. Alexandru Vlad Ciurea, Vicepreședintele Federației Mondiale de Neurochirurgie, medic la Spitalul clinic SANADOR – UMF „Carol Davila” București. Vor urma proiecția unor filme documentare din arhiva TVR și discuții. La eveniment va participa și Ing. Constantin Leonard, fost prim-secretar al județului Iași, persoană care, în perioada regimului comunist, a deținut funcții de conducere în sistemul administrației publice.
Evenimentul marchează împlinirea a 37 de ani de la producerea cutremurului din 1977. Acel eveniment nu a fost singura catastrofă gestionată de regimul comunist, dacă ar fi să ne gândim doar la inundațiile din 1970, la înzăpezirile ce se produceau aproape în fiecare an și la explozia Centralei Atomoenergetice de la Cernobîl, din 26 aprilie 1985. Despre toate aceste catastrofe și despre modul în care regimul comunist a gestionat crizele provocate de ele vor vorbi invitații la dezbatere. Evenimentul va fi moderat de Prof.univ.dr. Doru Tompea, Rector al Universității „Petre Andrei” din Iași.