În prima etapă a înscrierii la clasa pregătitoare au fost admise aproape toate cererile depuse la Iaşi

0
53

S-a încheiat prima etapă a înscrierii în clasa pregătitoare, în care au fost depuse 8.194 cereri la învăţământul de masă, de stat, particular şi special din judeţul Iaşi.

 

Astfel, au fost admise toate cererile elevilor care solicitau înscrierea în şcoala din circumscripţie, în număr de 7.401. Dintre cele 793 de cereri înregistrate care vizau elevi din afara circumscripţiilor, au fost admise 771 – cu precizarea că un număr de 113 cereri au fost soluţionate în şcoala de circumscripţie, ceea ce nu corespunde opţiunii iniţiale a părinţilor.

 

„Numărul cererilor nesoluţionate în judeţul Iaşi este de 22. Acestea sunt cazuri în care părinţii au optat pentru altă unitate decât cea din circumscripţie, fără a preciza – la completarea cererii – revenirea în unitatea din circumscripţie, în cazul în care cererea iniţială nu va fi admisă”, au precizat reprezentanţii ISJ Iaşi.

 

Trebuie menţionat faptul că anumite unităţi de învăţământ sunt suprasolicitate, au înregistrat un număr de cereri care depăşeşte capacitatea fizică reală, ceea ce poate duce la organizarea cursurilor în două schimburi, ori la funcţionarea unor clase în unităţi de învăţământ din apropiere.

 

„Etapa a II-a de înscrieri pune la dispoziţia părinţilor peste 150 de locuri în mediul urban, lista exactă urmând a fi publicată de ISJ Iaşi în timp util. Părinţii au la dispoziţie un număr suficient de locuri, astfel încât toate cererile să poată fi soluţionate”, au mai spus aceleaşi surse.

 

Echipa ISJ Iaşi a monitorizat cu atenţie procesul de înscriere în clasa pregătitoare, astfel încât peste 99,8% din copiii au fost înscrişi încă din prima etapă.

0 0 votes
Article Rating


Articolul precedentMugur Cozmanciuc atacă problema energiei regenerabile: „Guvernul care nu-și cunoaște țara: energie scumpă, tehnologii – da, regenerare – nu”
Articolul următorConsiliul Judeţean Iaşi lansează programul anual de finanţare a proiectelor din domeniul culturii
Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments