Ipoteză a unui ministru eston: Lunetiştii care au deschis focul la Kiev erau recrutaţi de proeuropeni

0
63

 

O conversaţie între ministrul eston de Externe, Urmas Paet, şi Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe, Catherine Aston, sugerează că fosta Administraţie Viktor Ianukovici nu este responsabilă de victimele din Piaţa Independenţei, lunetiştii fiind recrutaţi de lideri proeuropeni.
 

În Ucraina, „există impresia din ce în ce mai clară că în spatele lunetiştilor nu a fost Ianukovici, ci a fost cineva din cadrul noii coaliţii” proeuropene, îi spune Urmas Paet lui Catherine Ashton într-o înregistrare difuzată online.

„Cred că vreau să investigăm. Vreau să spun că nu auzisem asta până acum, este interesant”, i-a replicat Ashton.

Urmas Paet a confirmat că a avut conversaţia cu baroneasa Ashton pe 26 februarie.

 

Paet a explicat că are informaţiile de la Olga Bogomoleţ, medic-coordonator al serviciului medical de voluntariat care există în Piaţa Independenţei din Kiev. Bogomoleţ a comunicat că victimele ambelor părţi din Piaţa Independenţei au fost împuşcate cu aceleaşi tipuri de arme. Cu toate acestea, Bogomoleţ a admis, pentru publicaţia Daily Telegraph, că nu a avut acces la victimele din rândul forţelor de ordine, fără a explica de unde a obţinut informaţiile care au condus la concluzia evocată.

Urmas Paet a cerut lansarea unei anchete în cazul victimelor de la Kiev, cerând tratarea cu obiectivitate a declaraţiilor sale. „Le cer jurnaliştilor să trateze această înregistrare cu atenţie. Eu mă refeream la teoriile care circulă despre ce s-a întâmplat în Ucraina”, a spus ministrul eston de Externe.

 

Conform bilanţului oficial, cel puţin 82 de persoane – protestatari şi agenţi ai forţelor de ordine – au murit în violenţele care au avut loc în Piaţa Independenţei din Kiev la sfârşitul lunii februarie. Opoziţia ucraieană a acuzat forţele de ordine că au deschis focul spre protestatarii proeuropeni, iar criza a condus la demiterea de către Parlament a preşedintelui Viktor Ianukovici. Între timp, o administraţie interimară proeropeană a fost instalată la Kiev, iar noile autorităţi au emis un mandat internaţional de arestare pe numele fostului preşedinte Viktor Ianukovici, acuzat de „crime în masă” şi refugiat în Rusia.

 

 

 

(Sursa: digi24.ro)

 

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments