Ediția cu numărul XXII a Târgului de Carte LIBREX are loc în perioada 12 – 16 martie 2014, în incinta Palas Mall din Iaşi (Atrium, nivelele 0 şi 1), în inima oraşului, lângă Palatul Culturii. Sub genericul Primăvara cărților la Iaşi, Librex-ul reuneşte în acest an peste de 125 de expozanți din domeniul editorial din întreaga țară, precum şi din arii conexe acestuia: papetărie, artă, muzică şi diverse industrii creative similare.
Iată programul zilei de joi,13 martie:
Ora 10.00, Palas Mall, Atrium, nivelele 0 şi 1, Str. Palas nr. 7A, Iaşi
Accesul publicului la TÂRGUL DE CARTE, ARTĂ ŞI MUZICĂ LIBREX 2014, Ziua a II-a. Intrarea liberă
Agora EX LIBRIS I – La Fântână, zona I de evenimente, Palas Mall, Atrium, nivel 0
Prezentator: Irina Stratulat
Ora 10.15 – 10.55, Agora EX LIBRIS I – La Fântână, zona I de evenimente, Palas Mall, Atrium, nivel 0
EDITURA „GR. T. POPA” – UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE „GR. T. POPA” IAŞI
Lansarea a două lucrări de specialitate din Colecția „Medicină dentară”:
Pedodonție, vol. I, autori: Adriana Bălan, Marinela Păsăreanu.
Prezintă: Prof. univ. dr. Norina Consuela Forna şi Prof. univ. dr. Adam Maxim
Periodontology propaedeutics, autori: Sorina Solomon, Oana Potârnichie.
Prezintă: Prof. univ. dr. Norina Consuela Forna şi Prof. univ. dr. Ştefan Lăcătuşu
Moderator: Prof. Viorica Scutaru, Director al Bibliotecii Centrale UMF „Gr. T. Popa” Iaşi
Ora 11.00 – 11.30, Agora EX LIBRIS I – La Fântână, zona I de evenimente, Palas Mall, Atrium, nivel 0
EDITURA „GR. T. POPA” – UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE „GR. T. POPA” IAŞI
Lansarea a două lucrări de specialitate din Colecția „Farmacie”:
Non-Metal Chemistry, autor: Alina Ştefanache.
Prezintă: Prof. univ. dr. Ileana Cojocaru şi Conf. univ. dr. Georgiana Tauşer
Sinteze şi biosinteze de substanțe medicamentoase: metode industriale şi de laborator, autori: Cătălina Daniela Stan, Maria Drăgan. Prezintă: Prof. univ. dr. Ileana Cojocaru şi Conf. univ. dr. Georgiana Tauşer
Moderator: Prof. Viorica Scutaru, Director al Bibliotecii Centrale UMF „Gr. T. Popa” Iaşi
Ora 11.35 – 11.55, Agora EX LIBRIS I – La Fântână, zona I de evenimente, Palas Mall, Atrium, nivel 0
EDITURA „GR. T. POPA” – UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE „GR. T. POPA” IAŞI
Lansare de carte în cadrul Colecției „Varia”: Călător între milenii. Pe băncile şcolii, , autor: Ostin Mungiu.
Prezintă: autorul. Moderator: Prof. Viorica Scutaru, Director al Bibliotecii Centrale UMF „Gr. T. Popa” Iaşi
Ora 12.00 – 12.55, Agora EX LIBRIS I – La Fântână, zona I de evenimente, Palas Mall, Atrium, nivel 0
FORUMUL ASOCIAȚIILOR CULTURALE LA LIBREX 2014, ediția I (2)
FORUMUL ASOCIAȚIILOR CULTURALE este o acțiune care are în vedere consolidarea cadrului formal deja existent, în care vor fi dezbătute pe larg, în mod structurat, problemele cu care se confruntă mediul cultural românesc, necesitățile asociațiilor culturale româneşti de pretutindeni, căile comune de acțiune pentru soluționarea acestora şi/sau se vor prezenta programe, activități, lansări de carte, diverse evenimente culturalartistice. Asociațiile din toată regiunea Moldovei sunt invitate să‐şi prezinte proiectele încheiate şi proiectele de viitor. Acest Forum le oferă asociațiilor culturale un cadru organizat în care îşi pot face cunoscute activitatea, îşi pot spori vizibilitatea şi pot dezvolta noi parteneriate.
CENACLUL LIRA 21 Bacău – Prezentarea cărților editate în cadrul Cenaclului LIRA 21:
Antologie de poezie şi proză, selecție de poezie şi proză de Cristina Ştefan, Editura ArtBook, Bacău
Jazz Cub, autor: Cristina Ştefan, Editura ArtBook, Bacău
Ceai cu Adala, autori: Cristina Ştefan şi Adrian Grauenfels, Editura Ateneul Scriitorilor, Bacău
Între genă şi har, autor: Ioana Carp, Editura ArtBook, Bacău
8 / lansări de carte, ultimele apariţii editoriale, teatru şi film, recitaluri de muzică şi poezie, Concursul de Interpretare artistică „Micul Prinţ”, sesiuni de Q & A (întrebări şi răspunsuri), autografe, Tombola „Citeşti şi câştigi”, Premiile LIBREX 2014, Atelierele de creaţie pentru copii KREAKTIV, lecturi publice, prelegeri, mese rotunde, expoziţie de artă
Însemnări (ne)critice. Jurnal de lectură, autor: Cristina Ştefan, Editura ArtBook, Bacău
A treia carte. Poezii – o selecție de Cristina Ştefan, Editura ArtBook, Bacău. Moderator: Cristina Ştefan
Ora 13.00 – 13.25, Agora EX LIBRIS I – La Fântână, zona I de evenimente, Palas Mall, Atrium, nivel 0 Editura TIMPUL Iaşi
Lansare de carte: Frigul din clepsidră, autor: Mihaela Grădinariu.
Prezintă: Mircea Ciubotaru şi Cassian Maria Spiridon
Ora 13.30 – 13.55, Agora EX LIBRIS I – La Fântână, zona I de evenimente, Palas Mall, Atrium, nivel 0
Editura Revistei „CONVORBIRI LITERARE” Iaşi
Lansare de carte: Teodor Al. Munteanu. Popas în timp, autor: Livia Ciupercă.
Prezintă: Constantin Dram şi Cassian Maria Spiridon
Ora 14.00 – 14.25, Agora EX LIBRIS I – La Fântână, zona I de evenimente, Palas Mall, Atrium, nivel 0
Editura TIMPUL Iaşi
Lansare de carte: Ceasornicul cu ochi de păianjen, autor: Paul Munteanu. Prezintă: Constantin Dram şi Cassian Maria Spiridon
Ora 14.30 – 14.55, Agora EX LIBRIS I – La Fântână, zona I de evenimente, Palas Mall, Atrium, nivel 0
Editurii LUMEN Iaşi
Masă rotundă – Programul Lumen Media Publishing UK. Participă: Conf. univ. dr. Antonio Sandu,
Directorul Editurii Lumen şi drd. Ana Caras, Departament PR Editura Lumen
Ora 15.00 – 15.55, Agora EX LIBRIS I – La Fântână, zona I de evenimente, Palas Mall, Atrium, nivel 0
Editura NOMINA Bucureşti
Dezbatere Rolul şi importanța lecturii ca abilitate de viață
Ora 16.00 – 16.25, Agora EX LIBRIS I – La Fântână, zona I de evenimente, Palas Mall, Atrium, nivel 0
UNIVERSITATEA DE ARTE „GEORGE ENESCU” IAŞI, Facultatea de Interpretare, Compoziție şi Studii Muzicale Teoretice
Microrecital cameral – Cvartetul „ARTES”: Sara Stroici – vioara I, anul IV; prof. Ina Turcu – vioara II;
Lect. univ. dr. Luminița Ciobanu – violă; Alexandra Mihai – violoncel, anul III.
Coordonator: Conf. univ. dr. Elena Ovănescu
Ora 16.30 – 16.50, Agora EX LIBRIS I – La Fântână, zona I de evenimente, Palas Mall, Atrium, nivel 0
Editura DOXOLOGIA Iaşi
Lansare de carte: Alexandru Lascarov‐Moldovanu. Încorsetările unei vieți, autor: Livia Ciupercă.
Invitat: Liviu Antonesei. Moderator: Cătălin Jeckel
Ora 16.50 – 17.25, Agora EX LIBRIS I – La Fântână, zona I de evenimente, Palas Mall, Atrium, nivel 0
Editura DOXOLOGIA Iaşi
Lansarea Colecției „Cuvioşi Stareți de la Optina”. Invitați: Pr. Prof. Teoctist Caia, Pr. Constantin Sturzu,
Pr. Dumitru Păduraru. Moderator: Cătălin Jeckel
Ora 17.25 – 17.55, Agora EX LIBRIS I – La Fântână, zona I de evenimente, Palas Mall, Atrium, nivel 0
Editura DOXOLOGIA Iaşi
Lansări de carte: Medicina naturist
ă. Tainele tinereții, sănătății şi frumuseții şi Fumatul, duşmanul nemilos al omenirii, autor: Prof. univ. dr. Constantin Milică. Invitați: Prof. dr. Constantin Milică, avocat Camelia Haller.
Moderator: Cătălin Jeckel
Ora 18.00 – 19.45, Agora EX LIBRIS I – La Fântână, zona I de evenimente, Palas Mall, Atrium, nivel 0
LANSĂRILE CASEI EDITORIALE DEMIURG LA LIBREX 2014 (I)
Lansarea unei serii de cărți de specialitate coordonate de Prof. univ. dr. Norina Consuela Forna
1) Formare formatori/specialişti în reabilitare orală.
Modulul I: Explorări minim invazive şi radio‐imagistice (termografie computerizată, explorări funcționale ale sistemului stomatognat – radiologie, imagistică şi informatică medicală)
Modulul II: Aspecte clinice şi tehnologice ale reabilitării orale (Odontologie şi Paradontologie)
Modulul III: Aspecte clinice şi tehnologice ale reabilitării orale (Protetică şi tehnologia protezelor)
Modulul IV: Aspecte clinice şi tehnologice ale reabilitării orale (Implantologie, Reabilitarea pierderilor de substanță Maxilo-facială)
2) Aspecte clinice ale reabilitărilor orale în odontoterapie şi paradontologie
3) Reabilitare implanto‐protetică şi reabilitarea pierderilor de substanță. Abordări actuale
Prezintă: Prof. univ. dr. Maria Ursache, Prof. univ. dr. Norina Consuela Forna, Prof. univ. dr. Ştefan Lăcătuşu
Agora EX LIBRIS II, zona II de evenimente, Palas Mall, Atrium, nivel 0
Prezentator: Irina Stratulat
Ora 12.00 – 12.50, Agora EX LIBRIS II, zona II de evenimente, Palas Mall, Atrium, nivel 0
Moment EIKON Cluj-Napoca la LIBREX 2014 (IV) – lansări de carte
Cărțile viețuirii, autor: Horia Bădescu
Clujul poeților, antologie de Horia Bădescu
Clujul interbelic. Anatomia unui miracol, autor: Petru Poantă
Ferestrele Clujului. Exerciții de memorie culturală, autor: Mircea Popa
Suflet ardelean – Publicistică din perioada 1936 – 1944, autor: Constantin Hagea
Prezintă: Ioan Holban, Lucian Pricop, Valentin Ajder
Ora 13.00 – 13.55, Agora EX LIBRIS II, zona II de evenimente, Palas Mall, Atrium, nivel 0
Moment EIKON Cluj-Napoca la LIBREX 2014 (V) – lansări de carte Istoria Transilvaniei, autori: Ioan-Aurel Pop, Ioan Bolovan
Singur cu Hegel, autor: Vasile Gogea
Voci în vacarm – Un dialog cu Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca, ediția a II-a, autor: Vasile Gogea
Marx şi religia. O introducere, autor: Nicolae Turcan
Prezintă: Cristina Gavriluță, Liviu Antonesei, Nicu Gavriluță, Valentin Ajder
Ora 14.00 – 14.55, Agora EX LIBRIS II, zona II de evenimente, Palas Mall, Atrium, nivel 0
Editura InfoRapArt 2014 Galați
Lansare de carte şi lectură publică – autori: Petre Rău, editor, publicist, scriitor din Galați, membru al USR, filiala Iaşi şi Denisa Lepădatu, elevă şi autoare a patru cărți.
Primăvara fără sigiliu – versuri, autor: Denisa Lepădatu.
Invitați: poeții Dionisie Duma, Paul Sân‐Petru, Constantin Oancă, membri ai USR, filiala Iaşi
Ora 15.00 – 15.55, Agora EX LIBRIS II, zona II de evenimente, Palas Mall, Atrium, nivel 0I
Editura ADENIUM Iaşi
Lansare de carte: Un detectiv cu uşoare dureri de cap, autor: Iulian Sîrbu. Invitați: Iulian Sîrbu, Paul Gorban.
Moderator: Liviu Antonesei
Ora 16.00 – 16.55, Agora EX LIBRIS II, zona II de evenimente, Palas Mall, Atrium, nivel 0
LANSĂRILE CASEI EDITORIALE DEMIURG LA LIBREX 2014 (II)
Viorica Moisuc, Un secol din istoria tezaurului românesc „păstrat” la Moscova (Studiu şi documente).
Prezintă: Prof. univ. dr. Ion Agrigoroaiei şi dr. Alexandrina Ioniță
Emilian Bold, Danzig – prima victimă a războiului. 1 septembrie 1939.
Prezintă: Prof. univ. dr. Ion Agrigoroaiei şi dr. Alexandrina Ioniță
10 / lansări de carte, ultimele apariţii editoriale, teatru şi film, recitaluri de muzică şi poezie, Concursul de Interpretare artistică „Micul Prinţ”, sesiuni de Q & A (întrebări şi răspunsuri), autografe, Tombola „Citeşti şi câştigi”, Premiile LIBREX 2014, Atelierele de creaţie pentru copii KREAKTIV, lecturi publice, prelegeri, mese rotunde, expoziţie de artă
Radu Rosetti, Acțiunea politicii ruseşti în Țările Române, povestită de organele oficiale franceze.
Prezintă: Prof. univ. dr. Ion Agrigoroaiei, drd. Gheorghe G. Mironescu şi dr. Alexandrina Ioniță
Radu Rosetti, Cenzura în Moldova. Prezintă: Prof. univ. dr. Gabriel Bădărău, drd. Gheorghe G. Mironescu şi dr. Alexandrina Ioniță
Mircea Ciubotaru, Boierii Moldovei în izvoade de scutelnici (1821 – 1827), volum editat de Marius Adumitroaei şi Mircea Ciubotaru. Prezintă: Lector dr. Cristian Ploscaru, Prof. univ. dr. Mircea Ciubotaru şi dr. Alexandrina Ioniță
Bogdan Petriceicu Hașdeu, Istoria toleranței religioase în România. Prezintă: dr. Alexandrina Ioniță
Ora 17.00 – 17.45, Agora EX LIBRIS II, zona II de evenimente, Palas Mall, Atrium, nivel 0
LANSĂRILE CASEI EDITORIALE DEMIURG LA LIBREX 2014 (III)
Constantin Bobulescu, Tătăraşii sau traiul negustorului Ioan Movileanu din veacul al XIX-lea.
Prezintă: Prof. univ. dr. Ion I. Solcanu, dr. Liviu Papuc, dr. Alexandrina Ioniță
Nicolae Iorga, Medici şi medicină în trecutul românesc (Colecția „Conferințele Iorga”).
Prezintă: dr. Alexandrina Ioniță şi drd. Irina Croitoru
Nicolae Iorga, Dezvoltarea ideii unității politice a românilor.
Prezintă: Prof. univ. dr. Ion Agrigoroaiei şi dr. Alexandrina Ioniță
Primăria Municipiului Iaşi, Sala Mare, Bdul Ştefan cel Mare şi Sfânt nr. 11, Iaşi
Ora 11.00 – 12.30, Sala Mare a Primăriei Municipiului Iaşi, Bdul Ştefan cel Mare şi Sfânt nr. 11, Iaşi
FORUMUL ASOCIAȚIILOR CULTURALE LA LIBREX 2014, ediția I (3)
FORUMUL ASOCIAȚIILOR CULTURALE este o acțiune care are în vedere consolidarea cadrului formal deja existent, în care vor fi dezbătute pe larg, în mod structurat, problemele cu care se confruntă mediul cultural românesc, necesitățile asociațiilor culturale româneşti de pretutindeni, căile comune de acțiune pentru soluționarea acestora şi/sau se vor prezenta programe, activități, lansări de carte, diverse evenimente cultural-artistice.
Asociațiile din toată regiunea Moldovei sunt invitate să‐şi prezinte proiectele încheiate şi proiectele de viitor. Acest Forum le oferă asociațiilor culturale un cadru organizat în care îşi pot face cunoscute activitatea, îşi pot spori vizibilitatea şi pot dezvolta noi parteneriate.
Asociația culturală FUNDAȚIA IAŞI – CAPITALĂ CULTURALĂ EUROPEANĂ
Prezentare-dezbatere IDEATOR IAŞI 2021. FOCUS PE INDUSTRIILE CREATIVE
IDEATOR IAŞI 2021 este un proiect inițiat cu scopul de a stimula inițiativele creative şi de a spori gradul de implicare a cetățenilor în viața culturală a oraşului Iaşi.
Invitat special: Valentina Montalto, project manager KEA European Affairs, Bruxelles (cel mai important centru de cercetare din Europa dedicat culturii şi industriilor creative). Moderator: Florin Cîntic, istoric
DE VORBĂ CU AUTORII, zona de întâlniri literare, Palas Mall, Atrium, nivel 1, lângă Secretariatul LIBREX, spațiu special conceput ca o zonă de relaxare şi socializare, unde cititorii vor avea oportunitatea ca în zilele dedicate LIBREX‐ului, să întâlnească mai mulți autori, să discute cu aceştia la o ceaşcă de ceai, să vadă pe viu cum se poate naşte o pagină de manuscris, să descopere cât mai multe secrete din laboratorul şi fluxul de creație al autorilor, din
tabieturile şi poveştile lor de viață şi ficțiune.
Ora 11.00 – 11.55, zona de întâlniri literare, Palas Mall, Atrium, nivel 1, lângă Secretariatul LIBREX
Întâlnire literară cu Doru Scărlătescu
Reputat scriitor ieşean, autor, printre altele, al volumelor Apocrife la istoria facerii, publicat la Editura Junimea, 2012, Literatura şi celelalte arte, Editura Junimea, 2005, lucrare care propune dezbaterea unor teme de domeniul esteticii generale, al istoriei şi criticii de artă, al teoriei, istoriei şi criticii literate.
Ora 12.00 – 12.55, zona de întâlniri literare, Palas Mall, Atrium, nivel 1, lângă Secretariatul LIBREX
De vorbă cu Emanuela Ilie
Emanuela Ilie este cadru didactic universitar la Catedra de Literatură română „G. Ibrăileanu” a Facultății de Litere din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi. Doctor în filologie din 2006, cu o teză intitulată „Alteritatea în proza românească interbelică”. Redactor la „Poezia”, colaborator cu rubrici permanente la „Convorbiri literare”, „Dacia literară”, „Revista română” ş.a. Peste 150 de articole, studii, recenzii publicate în diferite reviste de cultură literară. Organizator al Colocviului Național de Didactica Limbii şi Literaturii Române „Constantin Parfene”, care se desfăşoară, din 2004, la Iaşi sau Vaslui. A publicat: Didactica literaturii. Metode (2006), Elemente de didactica literaturii române (ed. I, 2007), Hieroglifele poeților (2008, critica literară, Premiul „Mălin Tacu” pentru debut la Salonul Internațional de Carte Românească, Iaşi, octombrie 2008).
Ora 14.00 – 14.55, zona de întâlniri literare, Palas Mall, Atrium, nivel 1, lângă Secretariatul LIBREX
În dialog cu Cristian Livescu
Cristian Livescu este critic literar, membru al Uniunii Scriitorilor Filiala Iaşi, din anul 1989, redactor‐şef şi director editor al revistei „Antiteze” din Piatra Neamț, sub egida USR, din 2000 şi în prezent, membru în Colegiul revistei „Convorbiri literare” din Iaşi, din 1997, fondator şi organizator a sute de evenimente editoriale, semnale culturale, preţuri accesibile la toate titlurile, De vorbă cu autorii, Clubul de Lectură „EX LIBRIS”, Autorul Zilei, Forumul Asociaţiilor Culturale la LIBREX, ediţia I, cafea, ceai şi lecturi de calitate, muzică bună, papetărie, birotică şi jucării, întâlniri cu prietenii în Cetatea Cărţilor, toate cărţile autorilor tăi preferaţi, delicii culturale / 11 principal al Târgului de Carte Libris de la Piatra Neamț, la a treia ediție, în colaborare cu Camera de Comerț şi Industrie a județului Neamț, preşedinte al Societății Scriitorilor din județul Neamț (ONG) şi editor al revistei „Antiteze”.
Ora 17.00 – 17.55, zona de întâlniri literare, Palas Mall, Atrium, nivel 1, lângă Secretariatul LIBREX
Despre literatură cu Christian Tămaş
Christian Tămaș este un scriitor, filosof, orientalist şi traducător român. Din anul 2000, este consilier pe ştiințe umaniste la IBC Cambridge, Marea Britanie, iar din 2009, cercetător în domeniul ştiințelor umaniste la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Opera sa include romane (Cavalerul negru, 1992; Blestemul catharilor, 1993; Labirint, 1995), proză scurtă (Liniştea albă, 2004), studii de cultură şi civilizație (Trezirea la nemurire, 1997; Crize contemporane: disoluția sacrului, 2003; Crize contemporane: ofensiva islamului, 2004; Strategii de comunicare în Coran, 2007; Avatarurile unui articol hotărât, 2012).De asemenea, a participat la numeroase opere colective, este autor de prefețe, de recenzii de critică literară şi îngrijitor de ediții. Ca traducător, a publicat traduceri din şi în italiană, arabă, franceză, spaniolă, catalană, portugheză, engleză şi irlandeză. Este deținător al unor premii şi distincții naționale şi internaționale, între care: Premiul Uniunii Scriitorilor din România (filiala Iaşi), Premiul „Naji Naaman” (Liban), Medalia de Aur pentru excelență intelectuală (Perú) ş.a.
CLUBUL DE LECTURĂ „EX LIBRIS”, zona de întâlniri literare, Palas Mall, Atrium, nivel 1, lângă Secretariatul LIBREX
Ora 10.10 – 10.55, zona de întâlniri literare, Palas Mall, Atrium, nivel 1, lângă Secretariatul LIBREX
Prezentarea catalogului Editurii OLIMPIAS Galați, director: scriitoarea Olimpia Sava
Olimpia Sava este o autoare prolifică de literatură pentru copii, deținătoare, printre multe altele, a Premiului Special pentru carte didactică pentru copii – Salonul Internațional de Carte Românească – Iaşi, ediția a XVI‐a, 8 – 10.10.2007, a Premiului II la Concursul Noilor Apariții Editoriale – Sesiunea Națională de Comunicări Ştiințifice „Oameni şi locuri‐tradiție, ştiință, cultură şi civilizație românească”, ediția a XII‐a, 15.11.2008.
Ora 13.00 – 13.55, zona de întâlniri literare, Palas Mall, Atrium, nivel 1, lângă Secretariatul LIBREX
Lecturi din cărțile scriitorului Marin Năstase
Prozator şi eseist gălățean, autor al romanului fantastic Mărțişor, Editura Şcoala Gălățeană, 2004 şi al volumelor de povestiri Fermecate obiceiuri, 2005; Magia colindei, 2008, Domnişoara Iulia, cât şi al volumului de nuvele şi miniromane SRL Amaru, Editura Olimpias, 2012.
Ora 19.00 – 19.45, zona de întâlniri literare, Palas Mall, Atrium, nivel 1, lângă Secretariatul LIBREX I
Pagini literare: Sunet de frig de Speranța Miron, scriitoare din Galați
Scriitoare gălățeană, inițiatoare a Atelierului de creație „Speranța Miron” în cadrul Grupul Şcolar „Traian” Galați; a colaborat cu diverse publicații, printre care: Revista „Pax Aura Mundi” Galați; Revista „Şansa ta”; „Art et Poésie”; „Le Courrier Francophone”; „Les nouveaux cahiers de l’Adour”, Franța. Dintre volumele publicate, amintim: Ca petalele de crin, versuri, Galați, Editura Pax Aura Mundi, 1998; Lacrima lutului, Galați, Editura Pax Aura Mundi, 2000; La larme de l’argile, traducere din limba română de dr. Constantin Frosin. Galați, Editura Pax Aura Mundi, 2000; Tandrețea tăcerii, Galați, Editura Pax Aura Mundi, 2007.
Concursul de Interpretare artistică „Micul Prinț”, ediția a II-a.
Secțiunea I. „Artă teatrală” – Sala Mozart, Palas Mall, nivel 2, Congress Hall
Membrii juriului Concursului de Interpretare artistică „Micul Prinț” 2014: Oltița CÂNTEC, preşedintele juriului, critic de teatru şi publicist, doctor în teatrologie, director artistic al Teatrului pentru Copii şi Tineret „Luceafărul” din Iaşi, secretar general al Asociației Internaționale a Criticilor de Teatru
Vasilica BĂLĂIȚĂ, actriță, doctor în teatrologie, Lect. univ. dr. la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iaşi
Irina SCUTARIU, doctor în teatrologie, Lect. univ. dr. la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iaşi
Prezentator: Diana Hurjui
Pentru Sala Mozart, nivel 2, Congress Hall, accesul se poate face în două moduri: pe la nivelul 1, lângă Magazinul H&M, de unde se ia liftul care duce la nivelul 2, unde se găseşte sala menționată sau prin exterior, pe scările fixe sau rulante din dreptul intrării principale în Palas Mall (dinspre E‐ON sau Palatul Culturii).
Ora 10.30 – 10.55, Palas Mall, Sala Mozart, nivel 2, Congress Hall
Şcoala Primară „Vasile Conta” Iaşi
Teatru de păpuşi (marionete pe băț): Capra cu trei iezi, de Ion Creangă, durata: 10 min. Interpretează: Adina Daraban – capra; Octavian Pavel – lupul; Maria Bodnariuc – iedul cel mic; Alexandra Caraba – iedul cel mare; Daria Rusu – iedul cel mijlociu; Te
odora Rusu – ursul; Marco Pascal – focul. Profesor coordonator: Delia Pricope
Ora 11.00 – 11.30, Palas Mall, Sala Mozart, nivel 2, Congress Hall
Colegiul „Mihai Eminescu” Iaşi (Şcoala „Mihail Kogălniceanu” Iaşi)
Piesa de teatru „Visul copiilor albi” – Trupa „Pipo”. Interpretează: Eliza Baciu – copil alb 1; Maria Călinescu – 12 / lansări de carte, ultimele apariţii editoriale, teatru şi film, recitaluri de muzică şi poezie, Concursul de Interpretare artistică „Micul Prinţ”, sesiuni de Q & A (întrebări şi răspunsuri), autografe, Tombola „Citeşti şi câştigi”, Premiile LIBREX 2014, Atelierele de creaţie pentru copii KREAKTIV, lecturi publice, prelegeri, mese rotunde, expoziţie de artă copil alb 2; Raluca Cebere – mama; Bianca Martiniuc – spiriduş; Rareş Rotaru – spiriduş; Ecaterina Artene – spiriduş; Ana Maria Roată – spiriduş; Mert Demirkol – îngerul. Coordonator trupă: Gabriela Andrei
Ora 11.35 – 11.55, Palas Mall, Sala Mozart, nivel 2, Congress Hall
Grădinița Angel Kids Iaşi, Trupa „Micii actori”. Coordonator trupă: Ema Iulia Panainte
Ora 12.00 – 12.20, Palas Mall, Sala Mozart, nivel 2, Congress Hall
Centrul de Performanță Kids Heaven Iaşi
Piesa de teatru „Scufița Roşie” – Trupa „Actori în devenire”. Interpretează: Maria Ciapoi – Scufița Roşie; Cezar Barbu – Lupul; Ştefan Palaghia – Ursul; Horia Apălimăriței – Vânătorul; Rebeca Tabaranu – Bunica; Noemi Atodiresei – Mătuşa; Matei Sava, Ştefan Butugan, Robert Ifrim – Iepuraşii. Coordonator trupă: Claudia Miroşnicencu
Ora 12.25 – 12.30, Palas Mall, Sala Mozart, nivel 2, Congress Hall
Palatul Copiilor Iaşi
Sceneta Gogoaşa. Interpretează: Robert Bîlcu (moşul) şi Ana Maria Hordilă (baba). Coordonator: Ana Hegyi
Ora 12.35 – 13.10, Palas Mall, Sala Mozart, nivel 2, Congress Hall
Palatul Copiilor Iaşi
Piesa de teatru Păcală, adaptare după un text de Constantin Brehnescu – Trupa „Fapte”. Interpretează: Răzvan Olaru – Păcală; Iuliana Avram – mireasa; Eduard Patrichi – mirele; Eduard Tican – flăcăul; Cristina Silvaş – tâlharul I; Alexandra Goagă – tâlharul II; Ioana Popa – slujnica; Şerban Talpiz – Popa State; Ana Maria Hordilă – preoteasa; Andra Atomei, Bianca Hamăn, Ştefan Prisacariu, Ioana Vrânceanu, Catrinel Bodea, Anne Mari Macovei, Ana Maria Jugănaru – oamenii. Coordonator trupă: Ana Hegyi
Ora 13.45 – 14.15, Palas Mall, Sala Mozart, nivel 2, Congress Hall
Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir” Iaşi
Piesă de teatru: Cinci ore cu Mario/Cinco horas con Mario. Interpretează: Grupul de teatru de la Secțiunea Bilingv
Spaniolă – Carmen: Mădălina Apetrei, Andreea Drambă, Petronela Haralambi, Gabriela Hăitaşu, Bianca Hrincă, Raluca Loghin, Simona Vieru; Mario: Andrei Chirilă. Coordonator trupă: Revert Gandía, Vicenta
Ora 14.20– 14.30, Palas Mall, Sala Mozart, nivel 2, Congress Hall
Palatul Copiilor Iaşi
Piesa de teatru Nervi de Ion Băieşu – Trupa „Mood”. Distribuția: Colega 1 – Georgiana Teleman; Colega 2 – Andreea Darie. Regie şi coordonare trupă: Andreia Macarov
Ora 14.35 – 14.55, Palas Mall, Sala Mozart, nivel 2, Congress Hall
Palatul Copiilor Iaşi
Piesa de teatru Poveste din Hamelin, adaptare după povestea Fluieraşul din Hamelin – Trupa „Măştile vesele”. Interpretează: Daria Mavriş – primarul; Maia Mălăncuş – vioraş; Bianca Nechita, Antonia Andreescu, Ioana Gheorghiță, Alexia Soroceanu – sfetnicii; Maria Gorodea, Robert Macovei, Codrin Zaharia, Daria Matei, Theodor Giurcanu,
Natalia Teodoriu, Agnes Crețu, Andreea Clapa, Emilia Mihuț, Ştefan Pintilei. Coordonator trupă: Ana Hegyi
Ora 15.00 – 15.10, Palas Mall, Sala Mozart, nivel 2, Congress Hall
Liceul Special „Moldova” Târgu Frumos
Piesă de teatru: Justiție de I. L. Caragiale. Interpretează Trupa „Comedy”: Livia Tiron (Leanca – Iancu Zugravu’) şi Diana Pintilie (Judele de ocol). Coordonator trupă: prof. Minodora Sava
Ora 15.15 – 15.50, Palas Mall, Sala Mozart, nivel 2, Congress Hall
Palatul Copiilor Iaşi
Piesa de teatru Amorul zugrav, adaptare după textul Sicilianul sau Amorul zugrav de Molière – Trupa „So Trupa”. Interpretează: Dragoş Fotea – Ali; Matei Gheorghiță – Adrast; Vlad Mihăiescu – Pedro; Laura Humă – Isidora; Alexandra Coțofanu – Climena; Miruna Paraschiv – Senatoarea; Diana Mălăncuş, Andrei Ursu, Mădălin Ivaşcu,
Alexandra Coțofanu, Miruna Paraschiv, Ruxandra Prisacariu, David Enache – grupul. Coordonator trupă: Ana Hegyi
Ora 16.00 – 16.15, Palas Mall, Sala Mozart, nivel 2, Congress Hall
Şcoala Gimnazială „Vasile Conta” Iaşi
Monolog Alergătorul, adaptare după Matei Vişniec – Trupa „Măşti râzânde”. Distribuția: Alergătorul I – Costel Potlog; Alergătorul II – Diana Victoria Drăguşin; Alergătorul III – Ciprian Cojocia. Coordonatori: bibliotecar Alina Tabacu şi profesor Elena Apetria-Moruzi
Ora 16.20 – 16.35, Palas Mall, Sala Mozart, nivel 2, Congress Hall
Colegiul Tehnic „D. Leonida” Iaşi
Pantomimă: Marioneta. Interpretează Trupa „Arlekino”: Mădălina Rusu (marioneta), Cosmin Hrib (trubadurul) şi Nicoleta Dabija (Colombina)
Ora 16.40 – 17.00, Palas Mall, Sala Mozart, nivel 2, Congress Hall
Palatul Copiilor Iaşi
Piesa de teatru Tița Fetița, adaptare după un text de Viorica Huber Rogoz – Trupa „Măscuțele”. Interpretează: Mara Balint – Tița Fetița; Miruna Romilă – tocul; Ioana Gheorghiță – călimara; Alexandra Lăpuşneanu – caietul; Sofia Zagan – pisica; Sara Burlacu – căluțul; Iustin Ionescu – spiderman; Ana O’Brien – păpuşa; Amalia Ionescu – purcelul albastru. Coordonator trupă: Ana Hegyi
Atelierele de creație pentru copii KRE-AKTIV, Palas Mall, Atrium, nivel 1, zona Intersport
Ora 10.30 – 11.25, Palas Mall, Atrium, nivel 1, zona Intersport
Atelier de Creație „Primăvara”. Participă: grupuri de copii din grădinițe
Ora 11.30 – 12.30, Palas Mall, Atrium, nivel 1, zona Intersport
Atelier de Teatru de Animație „Tatăl nostru”. Participă studenți de la Facultatea de Teatru, Universitatea de Arte „George Enescu” Iaşi, clasa Prof. univ. dr. Aurelian Bălăiță. Coordonator: Asist. univ. dr. Anca Ciofu
Ora 17.00 – 19.00, Palas Mall, Atrium, nivel 1, zona Intersport
Atelier de Muzică. Coordonator: Asist. univ. dr. Mihaela Gârlea
Expoziție permanentă Moda ca la Carte – Vestimentaria, ediția a II-a – Palas Mall, Atrium, nivel 1, zona C & A
UNIVERSITATEA DE ARTE „GEORGE ENESCU” IAŞI, Facultatea de Arte Vizuale şi Design, Specializarea Modă – Design vestimentar organizează expoziția Moda ca la Carte în cadrul Vestimentaria, ediția a II-a – obiecte vestimentare realizate din hârtie de studenții anului I. Expozanți: Emanuel Ungureanu, Mihaela Diaconu, Anca Maxim, Alexandru Floarea, Andreea Pârlog, Diana Chelaru, Alpár Könczei, Cristina Băitoi, Anastasia Bannaia, Elena Iliescu, Ioana Manolache, Adelina Patriche, Dumitrița Surdu. Profesori coordonatori: Conf. univ. dr. Cornelia Brustureanu şi Asist. univ. drd. Teodora Iațco
Ora 20.00, Palas Mall, Atrium, nivelele 0 şi 1, Str. Palas nr. 7A, Iaşi
Sfârşitul Programului din Ziua a II-a de la TÂRGUL DE CARTE, ARTĂ ŞI MUZ
ICĂ LIBREX 2014