Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a declarat vineri, că a dispus să fie făcut un control la Maternitatea „Elena Doamna” din Iaşi, pentru a vedea din ce cauză tânăra cu sarcină extrauterină a ajuns în comă, după ce a fost operată de trei ori.
„Am dispus efecutarea acestui control pentru a vedea cu exacitate cauzele care au făcut ca această gravidă să ajungă în comă. Controlul de desfăşoară împreună cu Direcţia de Sănătate Publică”, a spus ministrul Nicolae Bănicioiu, citat de Mediafax.
Familia tinerei a declarat vineri, că fata este în continuare în stare gravă, în comă, având nevoie de transfuzie de sânge, grupa zero.
Tânăra de 19 ani cu sarcină extrauterină care a intrat în şoc hemoragic după ce a fost operată de trei ori la Maternitatea „Elena Doamna” din Iaşi este în comă indusă, medicii fiind rezervaţi în acest caz.
„Starea pacientei este critică, iar medicii sunt rezervaţi în ceea ce priveşte evoluţia ei. Se fac în continuare eforturi pentru a redresa dereglările apărute, dereglări renale, hepatice, cardiace şi de coagulare”, a declarat, joi, Diana Cimpoeşu, medic-şef UPU-SMURD Iaşi.
Ea a precizat că tânăra, care este internată la Spitalul de Urgenţe „Sfântul Spiridon”, este în comă indusă.
Pe de altă parte, familia tinerei a depus o plângere la Ministerul Sănătăţii, acuzându-i de neglijenţă pe medicii de la Maternitatea „Elena Doamna” din Iaşi care au tratat-o pe fată.
„Particip la această dramă cu sufletul şi nu pot să mă gândesc că s-a procedat corect din moment ce suntem aici. Nu am fost informaţi nici înainte de a treia operaţie, când a început să se desfăşoare, în ce circumstanţe, de ce, care au fost cauzele. Avocatul mamei a depus o plângere la Ministerul Sănătăţii, am vrea să facem şi alte demersuri, dar aşteptăm exact să se termine ancheta internă de la maternitate (…) A fost un moment în care prietena mea a fost conştientă, a răspuns la strângerea de mână. Aseară (miercuri-n.r.), la ora 18.00, a fost supusă unei dializei, acum este în comă indusă şi aşteptăm răspunsul doctorilor pentru a vedea ce să facem”, a declarat, joi, Ştefan A., prietenul fetei, citat de Adevărul.
Tânăra de 19 ani, din Botoşani, a ajuns, duminică, în stare gravă la Maternitatea „Elena Doamna” din Iaşi, cu o sarcină extrauterină de şase săptămâni.
Potrivit reprezentanţilor unităţii sanitare, iniţial, medicii au decis să intervină laparoscopic pentru înlăturarea fătului, însă în urma complicaţiilor operaţia s-a transformat în una „clasică”.
Prima intervenţie chirurgicală în cazul pacienteia fost făcută luni, de către medicul Răzvan Socolov, directorul medical al Maternităţii „Elena Doamna”. La câteva ore după operaţie, starea tinerei s-a înrăutăţit, aceasta având hemoragie internă, astfel că medicii au decis să intervină din nou. De data aceasta, pacienta a fost operată de către medicul de gardă Simona Niculescu, care, conform reprezentanţilor unităţii sanitare, ar fi apelat la ajutorul soţului ei, Dan Niculescu, de la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iaşi.
Din cauza situaţiei grave în care se afla tânăra, chiar şi după a doua intervenţie chirurgicală, marţi dimineaţă aceasta a fost din nou operată, pentru încercarea opririi hemoragiei. La această intervenţie a participat o echipă mai mare de cadre medicale de la Spitalul „Sfântul Spiridon”, arată Adevărul.
„Postoperator, starea era relativ stabilă, iar în dimineaţa zilei de marţi s-a reintervenit cu o echipă alcătuită din ginecologi, chirurgi generalişti, vasculari, pentru reevaluarea hemostazei. Momentan s-a instituit o anchetă internă a spitalului. Este o procedură standard, este şi normal ca după un caz mai grav să se analizeze circumstanţele în care s-a ajuns aici”, afirma purtătorul de cuvânt al Maternităţii „Elena Doamna”, Mădălina Nour-Ciuhodaru.
Ultima operaţie a durat peste cinci ore şi în urma acesteia pacienta a fost transferată la Spitalul „Sfântul Spiridon”.
Prima dată, tânăra a ajuns la Maternitatea „Cuza Vodă” din Iaşi în 15 martie, după ce la Botoşani a făcut analize care au indicat probleme.
Prietenul tinerei, Ştefan A., spune că medicii de la Maternitatea „Cuza Vodă” nu şi-au asumat să o ţină pe fată internată şi au trimis-o de urgenţă la Maternitatea „Elena Doamna”, unde aceasta a ajuns în aceeaşi zi. Aici, fata a stat internată de sâmbătă şi până luni, 17 martie, timp în care a urmat un tratament. După externare, la întoarcerea în Botoşani, fata a repetat analizele, care din nou au indicat probleme. Ulterior, tânăra a început să se simtă rău, iar duminică, 23 martie, a mers din nou la Maternitatea „Elena Doamna”, unde a fost internată.
(Sursa: adevarul.ro)