Miting PMP anti-acciza lui Ponta. Peste 8.000 de oameni, în marş prin centrul Capitalei

0
53

 

 
Protestul faţă de introducerea accizei suplimentare la combustibil, organizat de Partidul Mişcarea Populară, se desfăşoară, sâmbătă, în Piaţa George Enescu din Capitală, la miting fiind aproximativ 5.000 de participanţi.
 

Pe scena amenajată în Piaţa George Enescu au urcat lideri ai PMP şi ai Fundaţiei Mişcarea Populară, majoritatea purtând cămăşi albe şi blugi, între aceştia numărându-se Eugen Tomac, Elena Udrea, Cristian Preda, Marian Preda, Daniel Funeriu, Teodor Baconschi, Theodor Paleologu, Gheorghe Ştefan, Florin Popescu.

Unii dintre participanţii la miting poartă veste cu sigla PMP şi pancarte pe care se pot citi mesaje precum: „Nu accizei Ponta! Ponta te arde cu pompa”, „Taxa Victor Viorel te arde la portofel”, „Ponta, demisia”, „Traian Băsescu alături de Mişcarea Populară”. Participanţii la miting au de asemenea steaguri cu sigla PMP şi steagul României.

Organizatorii precizau că sunt aşteptaţi la miting zece mii de participanţi, din toată ţara. Protestul PMP va continua cu un marş până în Piaţa Victoriei, în faţa sediului Guvernului.

Mitingul organizat de PMP în Piaţa George Enescu a început cu discursul preşedintelui partidului, Eugen Tomac.

Acesta a spus că „PMP vrea să ducă mai departe linia politică a lui Traian Băsescu, care a dus ţara înainte”. „Traian Băsescu înseamnă Mişcarea Populară”, a adăugat el.

Tomac a mai spus că PMP este un altfel de partid, format din oameni noi, tineri şi este partidul care va face reîntregirea naţională.

Liderul PMP a susţinut în discursul său că „PSD este cel mai corupt partid din România” şi că „Victor Ponta este specialistul în lovituri de stat care vrea să se specializeze şi în lovituri asupra portofelului”, pentru că vrea să scumpească benzina.

„Suntem aici pentru că suntem împotriva Guvernului Ponta, împotriva accizei”, a mai spus Tomac.

Europarlamentarul Cristian Preda le-a spus, la rândul său, participanţilor la miting: „Vreţi să vă ardă Ponta cu pompa? Vă dau o veste proastă, există cineva care vrea să crească preţul la combustibil peste câteva zile. Îl cheamă Victor Ponta”.

PMP derulează campania „Ponta te arde cu pompa” de strângere de semnături pentru o petiţie de respingere a taxei suplimentare la carburant.

Preşedintele Traian Băsescu a semnat, vineri, în zona Eroilor, la unul din corturile de campanie ale PMP, petiţia pentru respingerea taxei suplimentare la carburant pe care Guvernul doreşte să o introducă. El a spus că a promis că va semna petiţia PMP împotriva taxei suplimentare la carburant, dar nu va participa la mitingul pe această temă pe care PMP îl organizează sâmbătă.

 

 

 

(Sursa: gandul.info)

 

 

 

 

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments