O fetiță de trei ani din comuna Drăgușeni, județul Galați, a murit după ce a fost mușcată de un câine.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Galați, Cristina Tatulici, a precizat la Digi24 că este vorba de o fetiță de 3 ani și jumătate.
Din primele verificări, se pare că fetiț se afla în curtea unei vecine, unde a fost atacată de câinele familiei respective.
Copila a fost preluată de o ambulanță, dar a murit în drum spre spital.
„În cauză s-a întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii de infracțiune de ucidere din culpă”, a declarat Cristina Tatulici.
Tatăl fetiței se afla în grădină, unde lucra pământul, iar mama nu se află în țară. Fata de 3 ani mergea des la vecini.
Incidentul a avut loc marți după-amiază. Fata a fost mușcată de peste 20 de ori, iar manevrele de resuscitare au avut loc timp de o oră.
Medicii au fost solicitați la 112, care au apelat la specialiștii de la UPU. Aceștia nu l-au mai putut salva pe copil și au constatat decesul.
Fetița a suferit peste 20 de mușcături, iar manevrele de resuscitare au durat mai bine de o oră.
(Sursa: digi24.ro)