Direct afectate de disputele politice de pe plan local sunt proiectele care vizează dezvoltarea orașului și care depind de votul aleșilor locali. Un astfel de proiect este cel referitor la soarta FORTUS, document care a cărui aprobare a fost amânată în ultima ședință de Consiliu Județean.
Proiectul amânat viza transferul unei suprafețe de teren a FORTUS, de la AVAS la Consiliul Județean, preluare prin care combinatul ar scăpa de datoriile pe care le are la Fisc dar și la alți creditori.
„Vot de amânare din partea consilierilor PSD la cererea Consiliului Județean către AVAS de a i se da în plată terenurile excedentare de la Fortus, pentru construcția de către noi a unui parc industrial. Lui Fortus i-ar conveni de minune să dea cele aproape 70 de hectare evaluate la circa 70 de euro metru pătrat care ar însemna în bani 49 de milioane de euro, ar înseamna în fapt ștergerea datoriilor și posibilitatea ei de a participa la licitații și la celelalte evenimente economice care să-i permită relansarea”, a explicat la Digi 24 Cristian Adomniței, președintele PNL Iași.
Tot cu o soluție pentru salvarea combinatului ieșean vine deputatul Petru Movilă. Acesta va depune un proiect legislativ prin care Fortus SA ar deveni societate strategică de importanță națională: „Argumentele sunt multiple: este singura societate de acest gen care încă funcţionează în România, în sud-estul Europei, care produce piese turnate de peste 100 de tone greutate peste 12 metri diametru, dimensiune.”
Pentru ca proiectul său de lege să aibă cât mai multă susținere, deputatul vrea să strângă semnături de aprobare de la toți parlamentarii din Iași.
(Sursa: digi24.ro)