Rezoluția Parlamentului de la Kiev: Ucraina VA LUPTA pentru eliberarea Crimeei

0
46

Ucraina va lupta pentru eliberarea Crimeei şi nu va recunoaşte niciodată anexarea teritoriului la Rusia. Parlamentul de la Kiev a votat joi, o rezoluţie în acest sens, care nu specifică, însă, prin ce mijloace va lupta Ucraina pentru a redobândi controlul asupra Republicii Crimeea. Între timp, în Crimeea, trupele ruse au ocupat bazele ucrainene, în timp ce Kievul pregăteşte retragerea militarilor cantonaţi în peninsulă. Toate aceste mişcări de trupe stârnesc îngrijorarea oficialilor NATO, care se tem de o nouă intervenţie militară a Rusiei, de această dată în estul Ucrainei.

 

 

Soldații care au predat una dintre bazele din estul Crimeei trupelor ruse și-au făcut bagajele și au părăsit unitatea militară, înconjurata de barbați mascaţi şi înarmaţi până-n dinţi.

 

„Îi mulțumesc lui Dumnezeu că totul s-a încheiat paşnic, fără vărsare de sânge. Totul e în ordine acum”, spune unul dintre militarii ucraineni.

 

Militarii Moscovei au dat jos însemnele ucrainene şi steagul acestei ţări arborat în unitatea militară şi l-au înlocuit cu cel al Federaţiei Ruse. Asta în timp ce unităţi de cazaci patrulează la graniţă şi le dau o mână de ajutor soldaţilor ruşi.

 

De cealaltă parte a graniţei, militarii ucraineni patrulează şi ei neîntrerupt de-a lungul frontierei. Au adus aici blindate, au săpat tranşee şi aşteaptă să vadă ce se va întâmpla în continuare.

 

În acest condiţii, şeful NATO se teme că Rusia nu se va mulţumi doar cu anexarea Crimeei.

 

„Este cea mai mare ameninţare la adresa securităţii şi stabilităţii Europei, de la Războiul Rece încoace. Principala noastră preocupare este dacă Putin va merge mai departe de anexarea Crimeei, dacă va interveni în estul Ucrainei”, a declarat Anders Fogh Rasmussen, secretarul general al NATO.

 

Situaţia din Crimeea provoacă tensiuni şi la Kiev. Parlamentari ai partidului de extremă dreapta Svoboda l-au agresat pe directorul televiziunii de stat şi l-au obligat să demisioneze. Ei sunt supăraţi fiindcă postul a transmis în direct semnarea actului de anexare a Crimeei.

 

Între timp, oficialii de la Kiev au decis introducerea vizelor pentru cetaţenii ruşi, precum și retragerea din Comunitatea Statelor Independente, formată acum din nouă foste state sovietice.

 

Rusia, însă, continuă netulburată finalizarea procedurii de anexare a Crimeei. Curtea Constituțională de la Moscova a validat în unanimitate tratatul de alipire a Peninsulei la Federația Rusă. Ultimul pas este ratificarea acestui document în Parlament.  

 

 

 

(Sursa: digi24.ro)

0 0 votes
Article Rating


Articolul precedentGoogle marchează echinocţiul de primăvară printr-un logo special
Articolul următorAtenție tineri! Jandarmeria caută recruți la Iași
Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments